Mihai Voicu: Morar este printre primii oameni care ar trebui să ştie că acuzaţiile trebuie dovedite

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, este printre primii oameni din această ţară care ar trebui să ştie că acuzaţiile trebuie şi dovedite.

146 afișări
Imaginea articolului Mihai Voicu: Morar este printre primii oameni care ar trebui să ştie că acuzaţiile trebuie dovedite

Mihai Voicu: Morar este printre primii oameni care ar trebui să ştie că acuzaţiile trebuie dovedite (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Domnul Daniel Morar este printre primii oameni din această ţară care ar trebui să ştie că acuzaţiile trebuie şi dovedite. De aceea, dacă domnul Morar acuză într-adevăr presiuni politice în adevăratul sens al cuvântului, ar fi trebuit ca intervenţia domniei sale să continue cu precizări: m-a sunat politicianul X şi mi-a spus să fac sau să nu fac ceva, lucru care ar fi într-adevăr foarte grav", a spus Voicu.

"Sper din tot sufletul că domnul Morar nu se referă la declaraţii publice despre activitatea instituţiei pe care o conduce sau despre activitatea domniei sale, pentru că aceste afirmaţii fac parte din drepturile constituţionale ale jurnaliştilor, ale politicienilor", a adăugat el.

Voicu a mai spus că, "dacă se uită puţin în urmă, domnul Morar ar trebui să constate şi de ce în general activitatea instituţiei numite DNA este creionată: pentru că a produs numeroase episoade de telejustiţie care s-au dovedit a fi pe deasupra şi complet nefondate. Şi putem enumera: caltaboşul domnului Remeş, Paul Păcuraru, Tudor Chiuariu şi aşa mai departe şi, în consecinţă, nu ar trebui să se mire că, dacă se hotărăşte să mai dea ceva la TV, toată lumea este extrem de sceptică".

"Domnul Morar este dator faţă de opinia publică şi faţă de legalitate - dacă a constatat o acţiune ilegală - să facă precizări sau să o cerceteze în măsura atribuţiilor pe care le are", a adăugat vicepreşedintele PNL.

Procurorul şef al DNA, Daniel Morar, acuză presiunile din partea politicienilor în dosarul legat de ministrul Mediului Laszlo Borbely, el condamnând la TVR Info presiunile asupra anchetatorilor din acest caz.

Procurorul şef al DNA a spus, într-un interviu acordat TVR, că solidaritatea unor colegi de partide nu ar fi nicio problemă pentru procurori dacă s-ar opri aici, însă această solidaritate este "condimentată" cu afirmaţii făcute în necunoştinţă de cauză şi cu acuzaţii la adresa anchetatorilor.

"Am văzut în ce constau declaratiilor de susţinere ale colegilor de partid sau ale altor partide politice şi nu fac decât să constat că se întâmplă lucruri care în ultima vreme se repetă în mod obişnuit. Această solidaritate nu ar fi nicio problemă pentru procurori dacă s-ar opri aici, însă aceste forme de solidaritate sunt condimentate cu afirmaţii făcute în totală necunoştinţă de cauză şi cu acuzaţii la adresa DNA sau a procurorilor. Aceste personaje care fac acuzaţii nu cunosc nici situaţia de fapt, nici situaţia juridică şi nici normele juridice aplicabile în materie, fără ca asta să-i impiedice să facă acuzaţii de genul «DNA este o instituţie abuzivă». Problema se pune atunci când acest climat pune presiune pe procuror, în condiţiile în care oricum instrumentarea unui astfel de dosar este oricum destul de dificilă", a declarat Daniel Morar.

UDMR îi va cere procurorului general al României o verificare a "scurgerilor de informaţii" din dosarul în care apare numele ministrului Laszlo Borbely şi "oprirea procedurilor care s-au repetat în aceşti ani şi care nu pot fi acceptate", a declarat, joi seară, liderul UDMR, Kelemen Hunor.

"Nu putem accepta astfel de proceduri din partea instituţiilor statului care trebuie să se ocupe de justiţie. Cerem o analiză serioasă, de unde apar aceste scurgeri de informaţii", a declarat Kelemen Hunor, referindu-se la dosarul în care apare numele ministrului Mediului, Laszlo Borbely.

Procurorii DNA au efectuat, miercuri dimineaţă, o percheziţie într-un imobil care ar aparţine unei rude a ministrului Laszlo Borbely, în dosarul în care se fac cercetări privind un presupus trafic de influenţă privind atribuirea unor contracte de lucrări ale Administraţiei Naţionale "Apele Române" către o firmă din Negreşti Oaş.

Ministrul Mediului Laszlo Borbely ar fi beneficiat de lucrări de 20.000 de euro pentru amenajarea acestui apartament, în schimbul influenţei sale în atribuirea contractelor.

Această firmă, pe care ministrul Mediului ar fi favorizat-o, conform DNA, Lescaci Com SRL, a primit în ultimii patru ani 37 de lucrări publice, 34 dintre ele de la "Apele Române", în valoare de peste 310 de milioane de lei, 18 în timpul mandatului demnitarului.

Procurorii anticorupţie orădeni au început deja urmărirea penală în acest dosar împotriva unicului asociat al firmei beneficiare a lucrărilor, SC Lescaci Com SRL din Negreşti Oaş, pe nume Ioan Ciocan, dar şi împotriva unui consilier al lui Borbely, Szepessy Szabolcs, care ar fi intermediat între omul de afaceri şi ministru, potrivit datelor comunicate MEDIAFAX de către DNA. Ioan Ciocan este învinuit pentru cumpărare de influenţă, iar Szepessy Szabolcs pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Premierul Emil Boc a declarat, marţi seara, că nu a primit nicio înştiinţare de la Direcţia Naţională Anticorupţie privind vreo acuzaţie oficială împotriva ministrului Mediului, Laszlo Borbely, acesta fiind în continuare membru cu drepturi depline al Guvernului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici