Miliband i-a scris lui Predoiu apreciind că sacrificiul din 1989 nu a fost inutil
Ministrul britanic de Externe, David Miliband, apreciază într-o scrisoare transmisă marţi lui Cătălin Predoiu că înfrângerea unui aparat de securitate atât de puternic acum 20 de ani a presupus un curaj extraordinar, iar sacrificiul nu a fost inutil.
"La împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din 1989, mulţi britanici îşi aduc încă bine aminte de eroismul celor care şi-au dat viaţa la Timişoara, în Bucureşti şi în alte părţi ale României pentru a răsturna regimul Ceauşescu. Înfrângerea unui aparat de securitate atât de puternic a presupus un curaj extraordinar", apreciază David Miliband în mesajul transmis, marţi, ministrului interimar de Externe, Cătălin Predoiu.
Miliband apreciază că sacrificiul nu a fost inutil. "Douăzeci de ani mai târziu, ţara dumneavoastră a făcut progrese foarte mari. Calitatea de stat membru al Uniunii Europene şi al NATO dovedeşte acest lucru. Poporul român a muncit din greu pentru o viaţă mai liberă şi mai bună şi îşi merită succesul", scrie ministrul britanic al Afacerilor Externe.
"Sunt mândru că, în toată această perioadă noi, britanicii, am păstrat legături strânse cu dumneavoastră, românii", declară şeful diplomaţiei de la Londra.
Miliband reaminteşte de încheierea unui parteneriat strategic între România şi Marea Britanie, în 2003, dar şi de faptul că Tony Blair a fost primul lider european care a cerut, într-un discurs ţinut în Parlamentul de la Bucureşti în 1999, integrarea României în Uniunea Europeană.
"Relaţiile bilaterale foarte bune au condus la deschiderea a peste 4.000 de companii britanice în ţara dumneavoastră - un atu pentru prosperitate. Mulţi români şi britanici şi-au unit eforturile pentru a-i ajuta pe cei mai puţin privilegiaţi, precum copiii cu necesităţi speciale, persoanele cu dizabilităţi sau cele aflate în îngrijire paleativă. Nu în ultimul rând, soldaţii noştri luptă împreună în Afganistan. Sper ca această colaborare strânsă să continue, astfel încât să promovăm acele valori ale libertăţii şi ale democraţiei care au aprins scânteia Revoluţiei din 1989. Astfel de valori au contribuit la depăşirea obstacolelor trecutului şi ne vor ajuta să asigurăm pacea şi stabilitatea în viitor", conchide Miliband.
-
Vitor Ponta, în coloana prezidenţială alături de Traian Băsescu pe drumul spre Predeal
Politic astăzi, 08:42
Preşedintele Traian Băsescu a plecat vineri seară la Predeal, pentru a petrece un weekend cu zăpadă la munte. Surprinzător, în coloana prezidenţială, pe segmentul Ploieşti-Predeal, s-a aflat şi maşina liderului PSD Victor Ponta. citeşte tot
-
O româncă a pledat vinovată de furt, fraudă şi complot în Canada. Cum a furat peste 100.000 de euro de la bătrâni
Externe astăzi, 07:34
O româncă, Angela Dragoş, membră a unui grup infracţional care viza bătrâni aflaţi la cumpărături, a pledat vinovată de 45 de capete de acuzare, vineri, la Palatul de Justiţie din Montreal. citeşte tot





Cred ca puterea si eficienta serviciilor de securitate de dinainte de 89 este mult exagerata. Romania nu a fost capabila de organizare eficienta nici inainte de 89, nici dupa. Este greu de crezut in existenta unei organizatii atat de bine organizate si de eficiente precum Securitatea despre care citim in stirile romanesti si straine in mijlocul unui ocean de dezorganizare si ineficienta.
Normal ca le convine ca suntem in UE si NATO! Daca traia Ceausescu veneau ei la noi sa ne roage sa intram, gaseau ei o abordare!
BBC-l face reportaje despre faptul ca se traieste ca acum 20 de ani, s-a acumulat datorie externa, tara noastra le e vanduta lor! Mai are si tupeul sa zica de companiile lor care au venit aici si de soldatii care ne mor!
vai, miliband, cat esti de naiv! ( sau te prefaci, hotule! )