Ministerul Mediului linişteşte populaţia: teritoriul României nu va fi afectat de incendiile din zona Cernobîl

Ministerul Mediului şi Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că teritoriul României nu va fi afectat de incendiile de pădure din zona Cernobîl.

394 afișări
Imaginea articolului Ministerul Mediului linişteşte populaţia: teritoriul României nu va fi afectat de incendiile din zona Cernobîl

Autorităţile române anunţă că împreună cu specialiştii europeni monitorizează evoluţia efectelor produse de incendiile din pădurile din apropierea zonei Cernobîl.

Circulaţia aerului indică faptul că teritoriul României nu va fi afectat.

Totodată, Centrul de Cercetări Comune (JRC) al Comisiei Europene - Monitorizarea Radioactivităţii de Mediu, care urmăreşte permanent indicatorii la nivel european, a confirmat, duminică seară, că valorile de radioactivitate rămân în limite normale la nivelul întregului teritoriu european, inclusiv în Ucraina.

Specialiştii ANM şi cei din Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului - ANPM monitorizează permanent evoluţiile şi vor prezenta rezultatele evaluărilor realizate la nivel european.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici