Ministrul Mediului: Un rezultat favorabil al Conferinţei privind schimbările climatice - adoptarea unui nou acord internaţional, obligatoriu

Ministrul Mediului, Cristiana Palmer, prezentă la cea de-a 21-a Conferinţă a Părţilor la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP 21), a declarat că un rezultat favorabil al reuniunii de la Paris ar fi adoptarea unui nou acord internaţional, obligatoriu.

461 afișări
Imaginea articolului Ministrul Mediului: Un rezultat favorabil al Conferinţei privind schimbările climatice - adoptarea unui nou acord internaţional, obligatoriu

Ministrul Mediului: Un rezultat favorabil al Conferinţei privind schimbările climatice - adoptarea unui nou acord internaţional, obligatoriu

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, participă, luni, la Paris, la deschiderea lucrărilor celei de-a XXI-a Conferinţe a Părţilor (COP 21) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice.

Palmer face parte din delegaţia României condusă de preşedintele Klaus Iohannis. La deschiderea COP 21 iau parte şefi de stat şi guvern din peste 145 de ţări.

După participarea la deschiderea conferinţei, ministrul român al Mediului va reveni la Paris, în perioada 6 - 13 decembrie, la lucrările segmentului de nivel înalt. Este estimat ca deciziile cele mai importante să fie luate în această perioadă.

"România susţine, ca obiectiv principal la această conferinţă, atingerea ţintei de 2 grade Celsius. Considerăm că un rezultat favorabil al COP21 trebuie să includă adoptarea unui nou acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice. Este de preferat ca acesta să se regăsească sub forma unui protocol la UNFCCC, cu valoare legală obligatorie", a declarat ministrul Cristiana Paşca Palmer.

Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC), semnată în 1992 la Rio de Janeiro, reprezintă instrumentul fundamental pentru gestionarea acestei problematici. A fost ratificată de 195 de state - părţi.

În 1996, Consiliul de miniştri ai Mediului din UE a decretat, pe baza rezultatelor unor cercetări ştiinţifice, că temperaturile globale medii nu ar trebui să depăşească cu mai mult de 2 grade Celsius temperaturile din epoca pre-industrială.

În 1997, a fost adoptat şi Protocolul de la Kyoto, ce consolidează semnificativ Convenţia, cuprinzând angajamente individuale cu forţă juridică ale părţilor de a-şi reduce sau limita emisiile de gaze cu efect de seră în perioada 2008 - 2012.

Miza principală a conferinţei care se desfăşoară la Paris, în perioada 30 noiembrie - 11 decembrie, o reprezintă adoptarea unui nou acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice, care să fie obligatoriu din punct de vedere juridic şi aplicabil tuturor statelor începând cu 1 ianuarie 2021.

Noul acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice ar urma să încorporeze un set de reguli ambiţioase şi obligatorii privind reduceri cuantificabile a emisiilor de gaze cu efect de seră şi să fie în linie cu ultimele descoperiri ştiinţifice şi tehnologice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici