Moisescu (IRL): Românii de dreapta sunt cei mai nereprezentaţi de clasa politică

Preşedintele Consiliului Director al Iniţiativei România Liberală (IRL), Vlad Moisescu, a declarat, joi, la lansarea organizaţiei Vâlcea a IRL, că românii de dreapta, care produc cea mai mare parte a PIB-ului României, sunt cei mai nereprezentaţi de clasa politică.

234 afișări
Imaginea articolului Moisescu (IRL): Românii de dreapta sunt cei mai nereprezentaţi de clasa politică

Vlad Moisescu, Preşedintele Consiliului Director al Iniţiativei România Liberală

"Am mers mult prin ţară şi am constatat că efectele crizei economice i-au scos la suprafaţă pe aceşti români care, în vreme de criză economică, rezistă fără să intre în insolvenţă. Aceşti români sunt germenii capitalismului românesc adevărat. Aceşti români şi-au diversificat pieţele, au găsit noi producţii, s-au adaptat şi au rezistat. (...) Clasa politică nu le oferă nimic, pentru că discursul clasei politice e acelaşi din anul 2000. Românii s-au adaptat, clasa politică, nu", a explicat Vlad Moisescu, potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX.

De asemenea, liderul Consiliului Consultativ al Iniţiativei România Liberală, Andrei Chiliman, a explicat necesitatea susţinerii intereselor românilor care produc plusvaloare.

"Economia nu funcţionează bine pentru că nu sunt sprijiniţi cei care produc care, prin munca lor, susţin bugetul, plătind dările către stat. Dar aceşti oameni nu au primit nimic în schimb, nu i-a sprijnit nimeni. S-au făcut politici greşite, care au pornit de la principiul că, dacă cineva are bani, să-i luăm şi mai mult", a afirmat Chiliman.

El a precizat că "nu măririle de taxe duc la creştere economică reală" şi că orice mărire de impozite îi sperie pe investitori şi pe cetăţeni.

Potrivit liderului Consiliului Director al IRL, România are nevoie de o altfel de politică, de dreapta, iar aceasta poate fi pusă în aplicare doar prin unificarea tuturor forţelor de dreapta.

"Aproape 60% dintre români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, ceea ce înseamnă că nu este guvernată în direcţia aşteptărilor românilor. Noi încercăm să oferim această direcţie şi pentru asta trebuie să-i aducem pe toţi cei de dreapta împreună", a explicat Andrei Chiliman.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici