Monica Macovei şi Traian Ungureanu, posibili candidaţi PDL pentru europarlamentare

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei ar putea deschide lista candidaţilor PDL pentru alegerile europarlamentare, în cazul în care va accepta propunerea democrat-liberalilor, un alt nume vehiculat din partea acestei formaţiuni fiind cel al ziaristului Traian Ungureanu.

Share pe Facebook 91 afişări

Monica Macovei, posibil candidat PDL pentru europarlamentare

Surse din conducerea PDL au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că, în cazul unui răspuns pozitiv din partea Monicăi Macovei, cel mai probabil aceasta va deschide lista PDL pentru europarlamentare.

Un alt nume luat în calcul pentru lista candidaţilor PDL este cel al lui Traian Ungureanu.

PDL Dâmboviţa a anunţat recent că susţine candidatura pentru PE a lui Theodor Stolojan, cu recomandarea ca acesta să deschidă lista de candidaţi.

Printre candidaţii PDL pentru PE s-ar putea numără şi Alina Mungiu-Pippidi, consilierul prezidenţial Cristian Preda, fiica preşedintelui, Elena Băsescu, precum şi actuali europarlamentari.

Printre cei care şi-au anunţat candidatura în PDL pentru europarlamentare se află şi fosta consilieră a lui Theodor Stolojan, Andreea Vass, în prezent consilieră a premierului Emil Boc.

Pe lista de candidaturi s-au înscris majoritatea actualilor europarlamentari, inclusiv Rareş Niculescu, propus de PDL Cluj. La europarlamentare vor mai candida actualii europarlamentari PDL Marian Jean Marinescu, Nicolae Vlad Popa, Daniel Funeriu, Sebastian Bodu, Iosif Matula, Alexandru Nazare.

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a anunţat, luni, că în prezent există 61 de candidaturi depuse pentru europarlamentare din partea PDL, dar că judeţele Botoşani, Giurgiu şi Teleorman nu şi-au trimis încă nominalizările la Biroul Permanent Naţional.

Vicepreşedintele PDL a anunţat că toţi candidaţii PDL vor fi audiaţi de către o comisie de analiză.

Citeşte şi:

Alegerile pentru Parlamentul European vor fi organizate la 7 iunie

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
MACOVEI ,
UNGUREANU ,
PE
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Cel mai SCANDALOS SECRET al lui Vladimir Putin. Ce făcea soţia sa folosind un NUME FALS. Informaţiile au ieşit la iveală după 15 ani