Moscova: O declaraţie a lui Traian Băsescu arată iritare privind cazul "spionului român"
Moscova a respins o declaraţie a preşedintelui României, Traian Băsescu, referitoare la integritatea teritorială a Republicii Moldova, apreciind că aceasta arată iritare faţă de scandalul în care este implicat un "spion român", relatează agenţia rusă Interfax.
Moscova afirmă că o declaraţie a lui Traian Băsescu arată iritare privind cazul "spionului român" (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Potrivit agenţiei Interfax, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Andrei Nesterenko, a fost întrebat de presă despre o declaraţie a lui Traian Băsescu în care şeful statului român ar fi spus, în timpul unei conferinţe de presă comune cu premierul moldovean Vlad Filat, la Iaşi, că "ocupaţia rusă a Moldovei îi ameninţă integritatea teritorială".
"Se poate specula la nesfârşit pe tema «ocupaţiei ruse» din motive propagandistice, chiar şi asumând rolul de apărător al suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei", a răspuns Nesterenko, citat de Interfax.
"Prin acest lucru, se poate vedea iritarea faţă de scandalul în care este implicat un spion român, care nu a reuşit să strângă informaţii la Moscova în urmă cu câteva zile", a adăugat oficialul rus.
"Dacă se referă la prezenţa forţei tactice ruse în Transnistria, care se află acolo într-o misiune de menţinere a păcii, forţa a fost mobilizată în baza acordului privind reglementarea paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992", a adăugat Nesterenko.
"Misiunea de menţinere a păcii are ca scop să menţină stabilitatea în regiune, necesară pentru a rezolva problema", a precizat el, subliniind că diferendul poate fi soluţionat doar prin promovarea discuţiilor în format cinci plus doi.
Potrivit site-ului Preşedinţiei României, preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, joi, dacă "România are vreun interes în Transnistria". "România are interesul ca Republica Moldova să îşi redobândească integritatea teritorială, iar interesul nostru este legat de lucrurile în care credem. Credem că niciunui stat nu i se poate ocupa o parte din teritoriu", a răspuns şeful statului român, potrivit site-ului Preşedinţiei.
FSB a anunţat luni că l-a reţinut, în flagrant, pe diplomatul român Gabriel Grecu, secretar I al ambasadei române la Moscova, în timp ce încerca să obţină informaţii secrete de la un cetăţean rus. La scurt timp, FSB a afirmat că diplomatul român a fost declarat persona non grata şi are la dispoziţie 48 de ore pentru a părăsi ţara.
Ministerul român de Externe a anunţat marţi că un diplomat rus din România a fost declarat persona non grata, urmând să părăsească teritoriul ţării în termen de două zile. Moscova a reacţionat prompt, apreciind că expulzarea diplomatului rus este un act neprietenesc şi nefondat şi anunţând că îşi rezervă dreptul de a lua măsuri.
-
Leon Panetta: SUA au definitivat planurile pentru un atac militar împotriva Iranului
Externe astăzi, 13:18
Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a declarat într-un interviu că Statele Unite au definitivat planurile pentru un atac militar împotriva Iranului pentru a împiedica regimul să obţină arma nucleară în cazul unui eşec al diplomaţiei, relatează ABC News, în pagina electronică. citeşte tot
-
Ponta, despre ajutorul oferit lui Şerban Ionescu: Intenţia noastră a fost foarte bună. Actorul spune că nu a respins sprijinul Guvernului
Social astăzi, 12:35
Premierul Victor Ponta a vorbit, luni, răspunzând la întrebarea unui jurnalist, despre refuzul lui Şerban Ionescu de a primi ajutor de la Guvern pentru a se trata în străinătate, însă, contactat de MEDIAFAX, actorul a spus că nu a refuzat sprijinul Executivului. citeşte tot





Istoricule, eşti cu mult prea blând!Rusia ne datorează enorm, nouă poporului român şi memoriei celor peste 1.3 milioane de români din Basarabia şi Bucovina de Nord a căror viaţă au distrus-o.
Nu mai vorbesc de japca dintre 1944-1965, de Sovromuri, de despăgubirile de război ş.a. Preşedintele Mihai Ghimpu pregăteşte un nou decret, de data aceasta unul de condamnare a Pactului Ribbentrop-Molotov, pe 23 august a.c.
Rusia este cel mai mare dusman istoric al Romaniei. Rusia va fi prieten al Romaniei cand va inapoia poporului roman tezaurul regal nerestituit dupa al II-lea Razboi Mondial, isi va recunoaste amestecul in asasinarea presedintelui Nicolae Ceausescu si sprijinirea lui Ion Iliescu ca presedinte roman si se va dezice de aplicarea pactului Molotov-Ribentrop in Basarabia.
RELATIILE CU RUSIA
Este foarte simplu de reparat relatiile cu Rusia!O vizita a presedintelui in Rusia si convorbiri oficiale cu toti liderii rusi,despre tot ce desparte Romania ,de Rusia.Lideri rusi sunt inteligenti si comunicativi.Ei promoveaza doar interesele Rusiei.Basescu vorbeste despre Rusia "pe la spate"si nici un om cu adevarat puternic nu suporta sa-l vorbesti in dos si sa-l eviti, in fata!Atat strategia MAE cat si cea prezidentiala este gresita.MARE GRIJA!
George Voinea-Constanta