Năstase: Am rezerve despre consecinţele moţiunii, trebuie să vedem dacă există o alternativă

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, înaintea BPN, că a avut şi încă are rezerve cu privire la consecinţele votării moţiunii de cenzură şi a spus că în cazul în care Cabinetul Boc va fi demis, preşedintele Băsescu va încerca să impună o nouă variantă.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase (Imagine: Andrei Spirache/Mediafax Foto)

Năstase a spus că faptul că liderii PSD nu au fost până acum foarte clari în ceea ce priveşte atitudinea PSD la votul asupra moţiunii de cenzură iniţiate de UDMR şi PNL "a dus la unele întrebări pe care fiecare şi le-a pus".

El a respins însă informaţiile vehiculate despre posibilitatea ca unii parlamentari PSD să nu voteze moţiunea de cenzură, apreciind că astfel de "intoxicări" sunt inerente înaintea unui vot important în Parlament.

Năstase a precizat că, deşi a avut şi încă are unele "rezerve" în ceea ce priveşte consecinţele adoptării moţiunii de cenzură, va vota pentru adoptarea acesteia, întrucât există o decizie a BPN în acest sens, luată săptămâna trecută, decizie care probabil va fi reiterată luni şi de grupurile parlamentare ale partidului.

Năstase s-a arătat rezervat în ceea ce priveşte eventualele scenarii care pot urma adoptării moţiunii, motivând că este prematură o asemenea discuţie despre formule viitoare de guvern.

"Să nu ne facem iluzii, Traian Băsescu va încerca să impună o nouă formulă", a adăugat el, subliniind că votul la moţiune va putea arăta dacă există în Parlament "o masă critică" pentru o soluţie comună alternativă.

Năstase a confirmat aprecierile UDMR despre faptul că, după o eventuală adoptare a moţiunii, Guvernul condus de Boc va continua să funcţioneze, cu drepturi restrânse însă.

"Este exact ceea ce se va întâmpla, Guvernul nu va mai putea, cum se pregăteşte, să dea zeci de ordonanţe de urgenţă, ignorând rolul Parlamentului şi funcţionând ca un guvern al PDL, nu al României", a spus el.

Fostul premier s-a arătat rezervat şi în ceea ce priveşte eventuale negocieri PNL-PSD ulterioare moţiunii, arătând că iniţierea acestora depinde de ceea ce se va întâmpla la votul din Parlament pe moţiune.

Întrebat dacă este posibil ca decizia Curţii Constituţionale la sesizarea PDL asupra neconstituţionalităţii unor semnături de susţinere a moţiunii să dea dreptate democrat-liberalilor, Năstase a spus: "Este foarte clar dacă citeşti Constituţia, textul este foarte limpede. Asta doar dacă nu vrei cumva să lecturezi Statutul PDL sau ordinele de la Cotroceni".

Curtea Constituţională (CC) ia în discuţie, luni, sesizarea PDL privind neconstituţionalitatea moţiunii de cenzură PNL-UDMR, cu o zi înaintea datei programate pentru dezbaterea şi votarea în Parlament a documentului Opoziţiei.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
NĂSTASE ,
MOŢIUNE DE CENZURĂ ,
bpn ,
guvern ,
pnl ,
pdl
COMENTARII
  • MOTIUNE = JPS BASESCU 12 oct 2009

    MOTIUNE = SCAPAM DE PDL; MOTIUNE = SEMNALUL CA BASESCU PIERDE ALEGERILE; MOTIUNE = RECASTIGAREA FORTEI SI PRESTIGIULUI PENTRU PARLAMENTUL ROMANIEI MURDARIT SI DESCONSIDERAT DE BASESCU

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa