Năstase: Băsescu va impune o formulă mixtă de guvernare, fie cu PNL, fie cu UNPR, fie chiar cu PSD
Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, miercuri, la o dezbatere a TSD, că Traian Băsescu va încerca să impună o formulă mixtă de guvernare prin aducerea în Guvern fie a PNL, în ansamblu sau a unei părţi, fie prin scoaterea UDMR şi cooptarea UNPR, fie prin cooptarea PSD.
Năstase: Băsescu va impune o formulă mixtă de guvernare, fie cu PNL, fie cu UNPR, fie chiar cu PSD (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)
"Traian Băsescu probabil că va veni cu o formulă mixtă în care va încerca să aducă la guvernare, pentru a-şi şterge responsabilitatea personală, fie pe liberali în ansamblu, fie pe o parte dintre liberali, fie va încerca o formulă naţionalistă, cu scoaterea UDMR şi eventual cooptarea UNPR, fie o eventuală invitare chiar a noastră la guvernare. Deci este clar că va încerca o astfel de formulă", a afirmat Năstase.
El a arătat că PSD trebuie să reziste tentaţiei de a fi adus la guvernare, pledând pentru înţelegerea greşelii făcute în 2008, când a intrat la guvernare alături de PDL.
"Problema noastră, acum, este să ne consolidăm şi să rezistăm tentaţiei de a fi aduşi la guvernare. Am luat-o odată în barbă şi sper să înţelegem greşeală pe care am făcut-o în 2008. Eu cred că noi trebuie să avem răbdare acum să ne consolidăm structurile organizaţionale, să ne stabilim mesajele ideologice şi să ne pregătim elementele de bază pentru o viitoare guvernare", a spus Năstase.
Preşedintele CN al PSD a arătat că PSD nu trebuie să gândească pe termen scurt, acest lucru, evident, în condiţiile în care actualul Guvern nu va ceda presiunilor străzii.
"Nu cred că trebuie să gândim pe termen scurt. Bun...Nu ştiu ce se va întâmpla cu actualul Guvern în condiţiile unei presiuni foarte mari din partea străzii şi va trebui să vedem atunci cum vor evolua lucrurile", a spus Năstase.
El a precizat că Traian Băsescu şi-ar dori în acest moment să schimbe Guvernul folosindu-se de PSD, lucru care ar însemna, însă, ca PSD să facă jocul şefului statului.
"Dacă schimbăm Guvernul acum facem jocul lui Traian Băsescu. Deci el probabil că şi-ar dori să nu schimbe Guvernul cu mâna lui, ci cu mâna noastră. Ce ar însemna un nou Guvern? Ca Traian Băsescu să numească un alt prieten - sau, în sfârşit, nu cred că are prieteni - o altă persoană ca şef al Guvernului. Deci el ar rămâne în continuare la butoanele guvernării. Pe de altă parte, în structura actuală a Parlamentului, controlul ar fi în mod evident tot în zona lui Traian Băsescu", a mai spus Năstase.
-
ANALIZĂ - Bogaţii din sudul Europei îşi mută averea în nord: Am muncit toată viaţa. Nu pot să risc ca banii mei să devină drahme
Economic astăzi, 12:26
Locuitorii bogaţi din sudul Europei îşi transferă economiile către bănci din Luxemburg, Elveţia şi ţările nordice, îngrijoraţi de perspectiva ieşirii Greciei din zona euro şi de situaţia sectorului bancar din Spania şi Portugalia, potrivit unei analize Reuters. citeşte tot
-
Vosganian critică Guvernul pentru Ordonanţa de Urgenţă privind primăriile. Ponta: Vosganian nu ştie ce a decis Curtea Constituţională
Politic astăzi, 12:21
Liberalul Varujan Vosganian susţine, pe blog, că Guvernul ar fi trebuit să numere până la zece înainte de a emite OUG prin care a retras bani de la primării, act declarat neconstituţional, iar premierul Victor Ponta răspunde că fostul ministru PNL nu ştie ce a decis CC, ci a citit doar în ziare. citeşte tot





Sa nu uitam ca Romania a fost adusa in Europa, scoasa la lumina de un principe german !!!
Vedeti ce face Lituania, vedeti ce a ajuns Grecia !
Guvernul trebuie lasat sa lucreze ca face bine ce face! Vrem sa ne inbogatim in vremuri de criza economica? Asta nu se poate. Acum tebuie luptat dor pentru supravietuire pana lucrurile se calmeaza pe piata internationala.
Lozinca "Nu ne vindem tara" (de soginte comunista) o strigau unii pe strazi in 1990. Intre timp si aceia s-au mai desteptat si le e rusine de felul cum gandeau. A fi membru UE inseamna sa joci cu ceilalti. Ce face guvernul intra in planul UE si e bine asa. Suntem in plina criza economica si trebuie sa jucam asa cum nise canta. Hai s-o lasam mai moale cu "Adica sa ne conduca alti tara??". S-o conduca oricine, numai s-o duca la liman! Trebuie sa fim constienti ca va trebui sa mai strangem cureaua