Năstase: Cunoaştem cu toţii problemele ridicate de Cozmâncă, dar trebuie discutate după alegeri
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, înaintea BPN al partidului, că problemele ridicate de Octav Cozmâncă sunt cunoscute de liderii PSD, dar că acestea trebuie discutate după alegerile prezidenţiale.
Năstase a spus că demersul lui Octav Cozmâncă de a se autosuspenda din PSD şi de a lansa un mesaj critic la adresa partidului nu ridică probleme în ceea ce priveşte susţinerea din partea partidului a candidaturii lui Mircea Geoană la preşedinţie.
"Este o acţiune într-un fel declanşată, după părerea mea, neoportun. Chiar dacă ştim cu toţii că într-un partid mare sunt întotdeauna probleme, ele puteau să fie discutate eventual după alegeri", a afirmat el.
Năstase a spus că Octav Cozmâncă nu a ales momentul oportun pentru a ridica public problemele cu care se confruntă PSD, a admis că există o mulţime de "lucruri de discutat", dar că acest moment trebuie amânat după alegerile prezidenţiale.
"Nu cred că era un moment foarte bun acum pentru acest gen de rememorare a unor lucruri pe care, sigur, şi eu şi alţii le cunoaştem în partid şi sunt, sigur, o mulţime de lucruri care vor putea fi discutate în linişte, într-o altă perspectivă, după alegeri", a declarat el.
Năstase a spus, răspunzând unor întrebări pe marginea criticilor formulate de fostul preşedinte executiv al PSD, că, "fără îndoială", sunt lucruri de discutat în partid, dar a evitat să le menţioneze, precizând că va vorbi despre după alegerile prezidenţiale.
"Acum prioritară este, evident, campania electorală şi din acest motiv consider şi eu că această scrisoare a domnului Cozmâncă nu a fost oportună pentru PSD", a mai afirmat Năstase.
-
Jocurile Olimpice de la Londra, ameninţate cu "un război de intensitate scăzută". Grupare anarhistă: Nu vrem turişti bogaţi, vrem război civil
Externe astăzi, 13:21
O grupare anarhistă italiană, Federaţia Anarhistă Italiană (FAI), care a revendicat anterior sabotarea unor cabluri de semnal feroviar din Marea Britanie, ameninţă cu "un război de intensitate scăzută" împotriva Jocurilor Olimpice (JO) de la Londra, relatează Daily Mail în ediţia electronică. citeşte tot
-
Leon Panetta: SUA au definitivat planurile pentru un atac militar împotriva Iranului
Externe astăzi, 13:18
Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a declarat într-un interviu că Statele Unite au definitivat planurile pentru un atac militar împotriva Iranului pentru a împiedica regimul să obţină arma nucleară în cazul unui eşec al diplomaţiei, relatează ABC News, în pagina electronică. citeşte tot





Fireste, desigur, bineinteles ca avem probleme in PSD: de coruptie, de tradare, lupte interne pentru putere, lovituri sub centura, jocuri la doua capete, lipsa de lideri credibili, lipsa de credibilitate in fata electoratului, fuga de raspundere, santaj, favorizare de infractori, etc. etc. Dar acestea sunt probleme minore, asa incat, propun sa trecem la lucruri serioase de pe ordinea de zi: Discutarea propunerii de excludere a d-lui Cozmanca din PSD,
Adrian Nastase zis matusa Tamara este seful coruptiei PSD-iste !
Dragi " toarasi " dupa " alegerili " prezidentiale daca tovarasul numit de ctitorul nostru si "prostanac",vom lua masuri organizatorice in cadrul " partidului nostru "