Năstase: Desemnarea viitorului premier va depinde de o eventuală alianţă politică
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, consideră că desemnarea viitorului prim-ministru după alegerile prezidenţiale va depinde de o eventuală alianţă politică şi de modul în care aceasta îşi va repartiza posturile.
Năstase: Desemnarea viitorului premier va depinde de o eventuală alianţă politică (Imagine: Andrei Spirache/Mediafax Foto)
"O desemnare de prim-ministru va depinde foarte mult de o eventuală alianţă politică, de felul în care alianţa respectivă îşi va repartiza nişte posturi. Dacă unul dintre membrii alianţei câştigă postul de preşedinte, celălalt va dori cel de prim-ministru. În funcţie de aceste elemente, probabil, vom discuta, dacă va fi cazul", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Adrian Năstase.
Întrebat dacă ar dori să fie numit premier, Năstase a spus că ar fi dispus să participe la "un anumit efort", dar nu neapărat din această funcţie.
"În ceea ce mă priveşte, având experienţa de premier, sunt conştient că va fi nevoie de o echipă puternică. Voi fi oricând dispus să particip la un anumit efort, nu ştiu dacă, neapărat, ca prim-ministru, şi nici nu ştiu dacă acest lucru ar fi dorit de unii dintre colegii mei, dar ne îndreptăm spre o situaţie în care, în măsura în care preşedintele va fi cel care va lua act de majorităţile din Parlament, ar putea să apară candidaturi interesante", a adăugat preşedintele CN al PSD.
Acesta a precizat că unele candidaturi "ar putea fi candidaturi de tip Iohannis, soluţii de compromis, sau ar putea să fie pe o negociere bilaterală, o contrapondere pentru partidul care ar avea postul de preşedinte".
Adrian Năstase a spus că negocierile vor trebui să ţină seama de locurile din Parlament, "de ceea ce se întâmplă acolo".
-
ARTILERIA SIRIANĂ, împotriva populaţiei civile. FOTOGRAFII prin satelit, prezentate ca dovezi de SUA - FOTO
Externe astăzi, 03:37
Ambasadorul american în Siria şi Departamentul de Stat au postat pe Internet fotografii realizate prin satelit pe care le prezintă ca dovezi ale faptului că armata siriană efectuează operaţiuni de "anvergură" împotriva civililor, în special în oraşul Homs. citeşte tot
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot





A fost performant, dar si un mare sarlatan. N-am uitat ca in anul 2004 s-a pus in aplicare HG 565din 1996, intre timp abrogata prin care, unor pensionari li s-au micsorat pensiile. PSD-ul avea nevoie de bani de campanie electorala! Pe vremea lor, pensiile erau doar indexate in timp ce pe vremea Aliantei Da, punctul de pensie a cresut si trebuia ca de la 01.01.2009 sa reprezinte 45% din salariul mediu brut. Ministrul Sarbu, pesedist, a preferat indexarea. Asta dorim? Nu, categoric nu!
PSD-ul a dat mereu premieri normali la minte si performanti, Vacaroiu, Nastase, si as spune chiar Tariceanu deoarece a fost pilotat din parlament de acelasi PSD, asa i-a rezistat lui Basescu; nenorocirea noastra este ca dupa ce PSD-ul repara lucrurile si pune tara pe fagasul cresterii economice, ca un facut vine un CDR sau un PDL si face totul praf, si inca in regim de urgenta. Eu cred ca daca vrem sa supravietuim in tara asta trebuie sa le cerem politicienilor sa se delimiteze 'pe viata' de ei
ce crestere sanatoasa ?! a dobanzilor ?! a conturilor PSD-istilor ?! crezi ca de asta a plecat Bombonel urgent din fruntea PSD ?! de bun ce a fost l-au scos pe tusa ? de curat ce a fost nu s-a lasat adus in instanta ca sa-si dovedeasca nevinovatia ?! Daca era curat si avea incredere in justitia romana, pentru ce nu a aavut curajul sa si-o dovedeasca ?!nu vezi ca faptele arata altceva decat ce sustii ? sau ai ochiil legati cu o cravata rosie ?!