Năstase: Guvernul este incapabil să găsească soluţii la problemele ţării, vom vota moţiunea

Adrian Năstase, care a venit la Parlament prin Parcul Izvor, împreună cu delegaţia PSD condusă de Victor Ponta, pentru a discuta cu sindicaliştii care protestează în zonă, a spus că Guvernul este incapabil să găsească soluţii la problemele ţării şi că votarea moţiunii e o reacţie la măsuri aberante.

Năstase: Guvernul este incapabil să găsească soluţii la problemele ţării, vom vota moţiunea (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase a mai spus că el şi colegii săi de partid vor vota în favoarea moţiunii de cenzură şi a susţinut că cei aflaţi la putere au trădat poporul, precizând că nu se referă numai la politicienii PDL.

"Oamenii au ales varianta neîncrederii în actuala putere, nu varianta puterii, aşa cum spunea Traian Băsescu", a conchis Adrian Năstase.

Liderul PSD, Victor Ponta, însoţit de Adrian Năstase, Ecaterina Andronescu şi Bogdan Ciucă şi alţi parlamentari PSD+PC, au trecut, marţi dimineaţă, prin mijlocul sindicaliştilor adunaţi în faţa Palatului Parlamentului în zona Parcului Izvor.

Sindicaliştii i-au spus lui Ponta să voteze moţiunea, acesta răspunzând că alţii trebuie să fie convinşi, în condiţiile în care membrii PSD oricum o votează.

Victor Ponta s-a adresat liderului Federaţiei "Alma Mater", Anton Hadăr, înrebându-l dacă oamenii sunt pregătiţi, spunând "Noi suntem".

Mii de oameni s-au adunat deja, marţi, la Palatul Parlamentului, unde urmează să fie dezbătută şi votată moţiunea de cenzură. Protestatarii scandează "Votaţi moţiunea", "Jos Guvernul", "Jos Băsescu" şi împart flyere pe care sunt scrise mesaje de îndemnare la votare în favoarea moţiunii.



comentează şi tu Momentan sunt 5 comentarii
Taguri:
NĂSTASE ,
MOŢIUNE ,
PROTEST
COMENTARII
  • Vlad.Adrian 15 iun 2010

    Nastase este un bombonel stricat, expirat. Guvernul actual este cel mai solid guvern de dupa revolutie pana azi!

  • Dan 15 iun 2010

    Pe cand un prim ministru cu relatii economice in China ,pentru a ne ridica nivelul de trai ? Dar si un cod penal pentru cei care devalizeaza economia tarii prin privatizarile facute ?

  • radu 15 iun 2010

    Bai securistii lui basescu nu vreti voi sa plecati * in alta tara cu el cu tot?
    Sau nu a-ti furat tot ce a mai ramas de furat cu gasca lu Videanu, Udrea,Berceanu si toti dementii lui basescu.
    De ce va e frica, tot nu scapati!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa