Năstase: În viitoarea Constituţie ar putea fi acordată mai multă importanţă instituţiei circului
Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, că instituţia circului ar trebui descentralizată, astfel încât să existe un circ în fiecare judeţ, el apreciind că în viitoarea Constituţie s-ar putea găsi o formulă care să acorde mai multă importanţă instituţiei circului.
Năstase: În viitoarea Constituţie ar putea fi acordată mai multă importanţă instituţiei circului (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
"Sigur, putem să ne gândim la formule mai bune de organizare instituţională. De exemplu, eu aş considera că instituţia circului ar trebui să fie descentralizată, să existe câte un circ în fiecare judeţ, pentru că, în mod evident, circul a devenit o instituţie extrem de importantă în momentul de faţă în România şi, poate că, în sistemul instituţiilor statului, putem să găsim în viitoarea Constituţie o formulă care să acorde mai multă importanţă acestei instituţii care funcţionează doar în Bucureşti", a spus Năstase, referindu-se la revizuirea Constituţiei.
În opinia sa, lansarea discuţiei despre modificarea Constituţiei, în acest moment, are drept scop aruncarea unei perdele de fum.
"Aş vrea să întreb pe cei care ne urmăresc dacă chiar cred că modificarea Constituţiei acum reprezintă într-adevăr cea mai mare prioritate. Părerea mea este că lansarea acestei discuţii în acest moment are scopul de a arunca o perdea de fum", a spus Năstase.
El a arătat că România are o tradiţie parlamentară, lucrurile fiind destul de simple din acest punct de vedere.
"Sigur că Constituţia poate fi îmbunătăţită. Sigur că putem să discutăm despre un Parlament cu o Cameră sau două Camere sau trei Camere. Cred însă că lucrurile sunt destul de simple: există o anumită tradiţie a parlamentarismului în România, nu cred că trebuie să ne enervăm foarte tare în legătură cu acest subiect. Deci, ca să fiu foarte sincer, cred că trebuie să ne ocupăm de problemele economice, sociale, de şomaj, cred că acestea sunt prioritare", a adăugat Năstase.
El a arătat, pe de altă parte, că PSD va merge la consultările iniţiate de şeful statului pe tema modificării Constituţiei.
-
NINSOARE ŞI VISCOL: Lista drumurilor închise şi cu restricţii. 17 trenuri sunt anulate, 16 aeroporturi au probleme
Social astăzi, 11:00
Traficul rutier este închis, sâmbătă dimineaţă, pe Autostrada Soarelui Bucureşti - Feteşti şi pe zece drumuri naţionale, şase rute de cale ferată sunt închise şi 17 trenuri sunt anulate din cauza viscolului şi a ninsorii, iar pe 16 aeroporturi sunt probleme din cauza ceţii, potrivit CNADNR. citeşte tot
-
Ministerul Turismului face apel la reprezentanţii industriei pentru a ajuta sinistraţii
Social astăzi, 10:55
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) face apel la reprezentanţii industriei de turism pentru a veni în ajutorul persoanelor izolate din cauza căderilor de zăpadă şi pentru a dona, din rezervele proprii, produse alimentare şi bunuri de primă necesitate. citeşte tot





Dl Nastase ,un tip inteligent de altfel,incepe iar cu "glumite"....
Chestia e insa serioasa,avem nevoie de o alta Constitutie ,fara ambiguitati si care sa faca efectiva separarea puterilor in S tat.Nu convine multora,creatia lui Iliescu de act fundamental e parimata.
Are multa dreptate dl. Nastase; Circul este singura specialitate cu licenta a PDL-ului si a sefului absolut Traian Bashinescu. Au falimentat tara, au distrus vieti, au invrajbit oamenii. Tara in sapa de lemn iar baronii si marii bogatasi; Udrea, Berceanu, Videanu, Blaga ,ai PDL-ului sfideaza populatia saracita. Cum sa creada pe amarati cand ei au burta plina, capul plin de smecherii. Iata deci ce inseamna alegeri fraudate.
Dle Nastase am considerat ca esti un politician bun dar m-am inselat . Nue sti decat o * care-ti bati joc de poporul care si-a exprimat dorinta reformarii unui parlament nancronic si a unei clase politice care, datorita voua si PNL-istilor care ati modificat legea electorala a ramas o adunatura de clanuri care nu au alta Dumnezeu decta Dumnezeul ciolanului, al furtului din avutia tuturor daca o fi existand asa ceva.Cu aceasta afirmatie dovedesti ca si cunostintele juridice sunt subtirele.