Negoiţă invită partidele, la ora 17.00, la negocieri
Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a anunţat că a invitat toate partidele pentru vineri, la ora 17.00, pentru negocieri privind formarea unui Guvern de uniune naţională
El a precizat că negocierile vor fi organizate la Palatul Victoria, simultan cu toate partidele.
"Am invitat partidele reprezentate în Parlament în vederea începerii discuţiilor, a negocierilor pentru un guvern de uniune naţională. Sper ca aceste partide să îşi trimită reperezentanţii la negocieri. Îmi exprim convingerea că partidele reprezentate în Parlament vor fi de acord să formăm un guvern de uniune naţională", a spus Negoiţă, la Palatul Victoria.
Premierul desemnat a apreciat că un guvern de uniune naţională reprezintă o soluţie pentru România în situaţia actuală.
"Depinde numai de noi ca finanţarea internă să vină în România, reprezentanţii Fondului se vor întoarce pentru acordarea celei de-a treia tranşe în ianuarie, odată cu instalarea unui nou guvern, cu puteri depline.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că l-a desemnat pe primarul Sectorului 3 al Capitalei, Liviu Negoiţă (PDL), pentru formarea Guvernului.
Liviu Negoiţă a declarat, la Cotroceni, că doreşte formarea unui guvern de coaliţie, iar negocierile vor începe vineri şi vor dura trei zile, astfel că lista noului cabinet va fi depusă luni la Parlament.
-
Fostul premier, afectat de criza economică: Boc nu a mai reuşit în ultimele luni de mandat să economisească pe card
Social astăzi, 17:03
Fostul premier Emil Boc nu a mai reuşit în ultimele luni de mandat să strângă bani pe cardurile bancare, aşa cum a procedat constant în perioada în care a deţinut postul de şef al Guvernului, ci a cheltuit din economii o sumă totală de 2.000 lei, disponibilităţile contului său scăzând la 83.000 lei. citeşte tot
-
Secretarul general al PDL: Cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos
Politic astăzi, 16:55
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că România va respecta în continuare acordurile semnate cu forurile internaţionale, adăugând: "cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos". citeşte tot





La desemnarea lui Lucian Croitoru, Traian Băsescu a declarat că avem nevoie de un premier care să vorbească în limbajul FMI. Între timp, Traian Băsescu s-a răzgândit ÅŸi a numit un om care vorbeÅŸte bine limbajul campaniei electorale ÅŸi al banilor publici dirijaÅ£i către PDL. Am asistat la ultimul gest politic al regimului Băsescu. Actualul preÅŸedinte s-a discreditat definitiv în momentul în care, în mod deliberat, a anulat orice ÅŸansă de a avea un guvern stabil până la alegerile prezidenÅ£iale.
Fara nicio suparare, Basescu trebuie dus la un control psihiatric. Nu cred ca mai este in deplinatatea facultatilor mintale sa conduca tara !
Boc - primar - NU => LOGIC ca Negoita - primar - NU. Numai un imbecil ca Basescu considera altfel.
Dizolva mai bine Romania si sa ne ia *, ca nimeni nu-l mai vrea pe jigodia asta de Basescu.