Nicolăescu vrea înfiinţarea unei comisii pentru proiectul de reformare a Parlamentului

Liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, vrea înfiinţarea unei comisii parlamentare pentru proiectul de reformare a Parlamentului, care să realizeze obiectivele cele mai importante, respectiv schimbări constituţionale, legislative sau măsuri administrative şi organizatorice.

57 afișări
Imaginea articolului Nicolăescu vrea înfiinţarea unei comisii pentru proiectul de reformare a Parlamentului

Nicolăescu vrea înfiinţarea unei comisii pentru proiectul de reformare a Parlamentului (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Am făcut o analiză a modului prin care clasa politică îşi îndeplineşte obligaţiile faţă de cetăţeni şi concluzia noastră a fost că, dacă vrem să avem o clasă politică responsabilă, trebuie să avem, în primul rând, instituţii democratice responsabile şi mă refer, în primul rând, la Parlament", a declarat Eugen Nicolăescu.

Acesta a precizat că îi va invita pe liderii tuturor partidelor parlamentare să contribuie la proiectul de reformare a Parlamentului.

"În consecinţă, am discutat despre necesitatea reformării Parlamentului, mai ales că săptămâna trecută au fost discuţii pe această temă între copreşedinţii PNL şi liderul interimar al PSD şi am convenit să invităm liderii tuturor partidelor parlamentare să facă parte din proiectul de reformare a Parlamentului, astfel încât să putem să realizăm obiectivele cele mai importante, şi anume, dacă este nevoie de schimbări constituţionale, să vedem care sunt acelea, dacă este nevoie de anumite schimbări legislative, dacă este nevoie de noi măsuri administrative şi organizatorice", a precizat Nicolăescu, arătând că acest lucru se poate realiza printr-o comisie parlamentară.

"În consecinţă, voi invita toţi liderii grupurilor parlamentare să fie de acord să înfiinţăm asemenea comisie, să stăm de vorbă, să vedem cum trebuie să arate ea, cum trebuie să funcţioneze şi în circa două-trei săptămâni să putem să întrunim această comisie ca ea să-şi stabilească un program şi să vedem direcţiile politice pe care trebuie să mergem, astfel încât Parlamentul să devină cu adevărat o instituţie care să reprezinte interesele oamenilor", a adăugat liderul deputaţilor PNL.

PNL lucrează la un proiect de reformare a Parlamentului, care va fi discutat cu partidele, a declarat, joi, copreşedintele PNL Alina Gorghiu, susţinând că actuala imagine a Legislativului este "jalnică".

De asemenea, preşedintele interimar al PSD a spus, joi, că social-democraţii şi liberalii vor forma un grup de lucru care să stabilească un set de măsuri pentru recredibilizarea Parlamentului.

El a menţionat că a convenit cu liderul PNL Alina Gorghiu să se facă un plan pentru recredibilizarea Parlamentului, fiind vorba şi de Regulament, de un cod de conduită al parlamentarului, circuitul legislativ şi atitudinea parlamentarului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici