Nicuşor Constantinescu a cerut să poată să comunice cu angajaţii Consiliului Judeţean. Instanţa a rămas în pronunţare

Şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a solicitat, miercuri, Tribunalului Constanţa, să ridice condiţia controlului judiciar de a nu discuta cu angajaţii CJ, iar procurorii DNA au cerut ca lui Constantinescu să i se interzică exercitarea funcţiei pe perioada acestei măsuri.

88 afișări
Imaginea articolului Nicuşor Constantinescu a cerut să poată să comunice cu angajaţii Consiliului Judeţean. Instanţa a rămas în pronunţare

Nicuşor Constantinescu a cerut să poată să comunice cu angajaţii Consiliului Judeţean. Instanţa a rămas în pronunţare (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)

La Tribunalul Constanţa a avut loc, miercuri, un nou termen în dosarul în care Nicușor Constantinescu este judecat privind nefinanţarea Centrului Militar Zonal.

Preşedintele CJ Constanţa a solicitat instanţei să ridice una din condiţiile controlului judiciar, respectiv aceea de a nu discuta cu angajaţii instituţiei şi cu consilierii judeţeni.

"Solicit modificarea controlului judiciar dispus prin decizia Curţii de Apel Constanţa la 5 decembrie 2014, iar această modificare să se refere la obligaţia mea de a nu lua legătura cu personalul Consiliului Judeţean şi consilierii judeţeni în legătura cu cauza penală ce priveşte Centrul Militar Zonal, întrucât preşedintele Consiliului Judeţean are obligaţii care nu pot fi delegate decât în anumite condiţii şi unele care nu pot fi delegate deloc”, a declarat Nicuşor Constantinescu în instanţă.

El a precizat că, în timpul în care s-a aflat la tratament în Statele Unite ale Americii, Consiliul Judeţean Constanţa a fost condus de vicepreşedintele Cristinel Dragomir, căruia i-au fost delegate anumite atribuţii.

Procurorul DNA a cerut instanţei să respingă solicitarea lui Nicuşor Constantinescu şi a solicitat, totodată, ca şefului CJ Constanţa să i se interzică să îşi exercite funcţia pe perioada în care se află sub control judiciar.

Tribunalul Constanţa a amânat pronunţarea privind cele două solicitări pentru 18 decembrie.

La termenul de miercuri, Nicuşor Constantinescu nu a mai vrut să dea declaraţii în faţa magistraţilor, ca la termenul precedent, afirmând că a depus un memoriu în care explică faptele pentru care este judecat.

“Mă prevalez de dreptul la tăcere, nu doresc să dau o declaraţie în faţa instanţei la acest moment procesual. Am depus un memoriu care cuprinde punctul de vedere la acuzaţiile formulate”, a precizat Nicuşor Constantinescu.

Următorul termen în acest dosar a fost stabilit pentru 21 ianuarie, când va începe audierea martorilor.

În dosarul privind nefinanţarea Centrului Militar Zonal, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii aprilie, pentru abuz în serviciu în formă continuată.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, Nicuşor Constantinescu nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos, în mai multe rânduri, obligaţiile de preşedinte al CJ Constanţa, potrivit articolului 76 din Legea 446/2006. Conform acestui articol "consiliile judeţene/locale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sistemele şi serviciile informatice, autoturismele, alte dotări şi materiale, precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Astfel, în raport de funcţia publică deţinută, Nicuşor Constantinescu nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia, şi a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a acestei instituţii, potrivit DNA.

Procurorii îl mai acuză pe Nicuşor Constantinescu că a încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor şi intereselor legale ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi pagube acestei instituţii.

Potrivit anchetatorilor, tot din anul 2009, nu ar mai fi fost asigurate piese de schimb şi consumabile pentru sistemele informatice din dotarea Centrului Militar Zonal şi, la cererea Consiliului Judeţean Constanţa, au fost întrerupte şi serviciile de telefonie prestate de diverşi operatori, "posibilităţile de comunicare ale unităţii militare fiind paralizate".

În aceeaşi perioadă, Consiliul Judeţean Constanţa ar fi adoptat două hotărâri prin care s-ar fi dispus evacuarea Centrului Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, însă ambele au fost anulate ca urmare a unor acţiuni în justiţie.

În 2010, Nicuşor Constantinescu ar fi dispus rezilierea contractului de pază a sediului Centrului Militar Zonal, motiv pentru care paza clădirii a fost asigurată de către personalul unităţii, deşi în interior se afla armament şi muniţie de război, precum şi documente clasificate, preciza DNA.

Activitatea Centrului Militar Zonal Constanţa a fost serios tulburată din cauza lipsei mijloacelor de comunicare, a utilităţilor şi a serviciilor de pază, după rezilierea de către Nicuşor Constantinescu a contractelor prin care acestea erau asigurate. În anul 2011, Consiliul Judeţean Constanţa a finanţat Centrul Militar Zonal cu 1.705 lei, în anul 2012 suma alocată unităţii a fost zero lei, iar în anul 2013 a fost achitată suma de 255.792 de lei, pentru servicii prestate de unii furnizori, în anii precedenţi, mai arăta DNA.

Sumele repartizate de Consiliul Judeţean Constanţa Centrului Militar Zonal au fost însă insuficiente, unitatea militară înregistrând debite importante la furnizorii de utilităţi care au formulat acţiuni în justiţie pentru recuperarea acestor sume.

Aceste demersuri reţinute în sarcina lui Nicuşor Constantinescu au provocat un prejudiciu material patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale în cuantum de 67.211,32 de lei, au stabilit procurorii.

Nicuşor Constantinescu este judecat sub control judiciar în acest dosar. Nicuşor Constantinescu a fost încarcerat la Spitalul Penitenciar Rahova din 6 noiembrie până în 5 decembrie, când Curtea de Apel Constanţa a admis solicitarea acestuia de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

Potrivit acestei hotărâri, Constantinescu trebuie să respecte mai multe obligaţii, una dintre condiţii fiind să nu ia legătura cu angajaţii Consiliului Judeţean Constanţa.

De asemenea, el este cercetat sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, decizia fiind luată de Curtea de Apel Bucureşti, care i-a admis, în 26 noiembrie, o contestaţia la măsura arestării, dispusă iniţial şi în acest dosar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici