Noi proteste în Europa. Zeci de mii de oameni contestă măsurile impuse în valul 4 al pandemiei

  • Peste 2.000 de oameni au ieşit în stradă, în Turcia.
  • La Paris, nu au lipsit incidentele violente.
  • Proteste au avut loc şi la Viena.
1501 afișări
Imaginea articolului Noi proteste în Europa. Zeci de mii de oameni contestă măsurile impuse în valul 4 al pandemiei

Noi proteste în Europa. Zeci de mii de oameni contestă măsurile impuse în valul 4 al pandemiei

Peste 2.000 de oameni au ieşit în stradă, în Turcia. Nemulţumiţi de măsurile care vin odată cu valul 4 al pandemiei. Guvernul cere dovada vaccinării sau un test COVID negativ pentru toţi cei care merg cu avionul, autocarul sau trenul. Regula se aplică şi pentru concerte cu un număr mare de participanţi sau spectacole de teatru.
 
Şi la Paris au avut loc incidente, iar violenţele nu au lipsit. Astfel, autorităţile au fost nevoite să folosească gaze lacrimogene. Câţiva oameni au fost reţinuţi de Poliţie.
 
Peste 120.000 de persoane au protesat ieri în Franţa împotriva certificatului digital Covid. Astăzi, în schimb, protestele au luat o întorsătură gravă. Manifestanţii au devenit violenţi.
 
Poliţia a arestat 85 de persoane după izbucnirea protestelor, iar trei oameni ai legii au fost răniţi în timpul manifestaţiilor.
 
„Sper că autorităţile vor retrage certificatul de vaccinare şi în acelaşi timp sper că nu vor impune obligativitatea vaccinării pentru toţi cetăţenii. Consider că este alegerea mea, este corpul meu”, a reacţionat unul dintre manifestanţi.
 
Şi la Viena, mii de protestatari au ieşit în stradă. Încă din luna mai, austrieticii se opun măsurilor luate de guvern. Ei trebuie să prezinte un test negativ sau dovada vaccinării în hoteluri, restaurante, săli de sport, muzee şi evenimente culturale.
 
Austria a fost printre primele ţări europene care a introdus Green Pass-ul. Până în prezent, aproape 60% din populaţie este complet vaccinată. Ţara a înregistrat aproximativ 11.000 de decese de la începutul pandemiei.
 
(Alexandru Toader)

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici