NOUA CONSTITUŢIE: Curtea Constituţională nu se va mai pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului

Comisia de revizuire a Constituţiei a eliminat marţi, la propunerea PSD, o prevedere din articolul legii fundamentale care priveşte Curtea Constituţională, astfel încât judecătorii CC nu se vor mai putea pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului.

572 afișări
Imaginea articolului NOUA CONSTITUŢIE: Curtea Constituţională nu se va mai pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului

NOUA CONSTITUŢIE: Curtea Constituţională nu se va mai pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Membrii Comisiei de revizuire au adoptat propunerea de abrogare a literei l) a articolului 146 din legea fundamentală, care priveşte atribuţiile Curţii Constituţionale.

Astfel, a fost eliminată prevederea actuală care menţionează că CC: "îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii".

Prin modificarea adusă, Curtea Constituţională nu se va mai putea pronunţa inclusiv asupra hotărârilor Parlamentului sau ale celor uneia dintre Camere.

Noua formă a articolului 146 va fi astfel:

"Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:

a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;

e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;

f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului;

g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;

h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României;

i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;

j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;

k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici