Olguţa Vasilescu, despre procesul lui Dragnea: Ar trebui să se meargă spre o achitare/ Nimeni nu plăteşte. Cei care au greşit trebuie să plătească, nu statul român

Lia Olguţa Vasilescu, a vorbit, marţi, despre procesul lui Liviu Dragnea în care procurorii DNA au cerut 7 ani şi 6 luni de închisoare pentru liderul PSD, ministrul Muncii precizând că, din punctul ei de vedere, instanţa ar trebui să dispună achitarea lui preşedintelui Camerei Deputaţilor.

2396 afișări
Imaginea articolului Olguţa Vasilescu, despre procesul lui Dragnea: Ar trebui să se meargă spre o achitare/ Nimeni nu plăteşte. Cei care au greşit trebuie să plătească, nu statul român

Olguţa Vasilescu, despre procesul lui Dragnea: Ar trebui să se meargă spre o achitare

"Din punctul meu de vedere, ar trebui să se meargă spre o achitare pentru Liviu Dragnea. (...)E clar că este un proces politic în cazul lui Liviu Dragnea şi eu sper din toată inima ca instanţa să vadă acest lucru", a spus Lia Olguţa Vasilescu la TVR.

DNA a cerut, la termenul de marţi, pedepse cu executare pentru Liviu Dragnea şi pentru celelalte persoane cercetate în dosarul DGASPC Teleorman. Procurorii au cerut anularea suspendării pedepsei din dosarul Referendumului în cazul liderului PSD

"Solicităm condamnarea acestora la pedeapsa închisorii. (..) Solicităm pedeapsa închisorii cu executare în regim privativ de liberare", a spus procurorul de şedinţă.

În ceea ce îi priveşte pe Liviu Dragnea, Floarea Alesu şi un alt inculpat, DNA a cerut pedepse orientate către mediul prevăzut de lege :7 ani şi 6 luni pentru instigare la abuz în serviciu şi 2 ani şi 6 luni pentru fals.

Liviu Dragnea a declarat, marţi, la ieşirea de la instanţa supremă, întrebat ce părere are despre pedeapsa cerută de DNA în cazul său, respectiv până la 7 ani şi 6 luni de închisoare, că, pentru el, procurorii anticorupţie vor închisoare pe viaţă.

"DNA, pentru mine, vrea (închisoare -n.r.) pe viaţă. Pentru mine şi pentru alţi oameni politici, vrea pe viaţă. Se doreşte în continuare să se continue cu această serie de abuzuri, cu această justiţie cu probe contrafăcute, cu ameninţări şi cu înscenări, dar să nu fim foarte încruntaţi, până la urmă, instanţa decide. Eu nu vreau să influenţez justiţia. Niciodată nu mi-am permis să îmi dau cu părerea pe ce va face instanţa, dar toate afirmaţiile, toate acuzaţiile, toate protestele au un singur scop : să încerce să influenţeze decizia instanţei", a declarat Liviu Dragnea, la ieşirea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Vasilescu, de achitări: Nimeni nu plăteşte. Cei care au greşit trebuie să plătească, nu statul român

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi seară, referitor la achitările pronunţate în ultima perioadă, că nimeni nu plăteşte şi că cei care ar trebui traşi la răspundere sunt cei care au greşit, nu întreg statul român. 

"Nu contează faptul că eşti achitat. Toate aceste persoane, pentru toate într-un fel sau altul, DNA-ul, cei din statul paralel cum îl numim noi, şi-au atins ţinta. Pentru că ele au fost scoase din viaţa publică. Toni Greblă nu a mai fost judecător la Curtea Constituţională după ce se opusese legilor Big Brother, să nu uităm că familia Bîrsan, soţul nu a mai fost judecător la CEDO din cauza acestui scandal în care a fost implicată, Ponta şi-a pierdut mandatul de premier, Orban nu a mai candidat la primărie. Au fost foarte puţini care au rămas pe baricade, cum a fost şi cazul meu, pentru că în momentul în care mi s-a făcut un dosar în timpul campaniei electorale, exact în perioada în care ar fi trebuit să îmi depun candidatura, au fost presiuni foarte mari să îmi retrag candidatura, dar majoritatea au cedat, au stat câţiva ani pe bară şi cine le dă înapoi şi suferinţa prilejuită familiei şi funcţiile pe care ar fi putut să le aibă, poate că ar fi putut chiar să fie mai sus decât îşi propuseseră să fie. Deci toate aceste lucruri rămân nesancţionate. Nimeni nu plăteşte. Văd că Ruşanu vrea să se îndrepte împotriva statului român şi cere suma de un milion de euro. Cei care au greşit trebuie să plătească, nu statul român. Sper ca legile justiţiei să treacă odată şi fiecare să plătească pentru fapta sa", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la televiziunea publică.

Ministrul Muncii a mai spus că a existat o discuţie acum câteva luni, referitor la faptul de ce nu se îndreapă Ministerul de Finanţe să recupereze aceste prejudicii.

"Noi ne îndreptăm de fiecare dată. Din păcate, undeva ceva se blochează şi nu se mai întâmplă nimic. Iohannis putea să îi spună lui Kovesi să plece acasă. În orice instiuţie, oriunde în lume, şeful unei astfel de instituţii pleca acasă", a conchis Vasilescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici