Olguţa Vasilescu: Mitingul se aruncă în cârca diasporei. Nu văd ce poate justifica manifestările

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat că nu înţelege care sunt nemulţumirile protestatarilor din Piaţa Victoriei şi că nu există justificare pentru manifestările participanţilor. Ministrul a mai spus că acest miting este „aruncat în cârca diasporei”.

3916 afișări
Imaginea articolului Olguţa Vasilescu: Mitingul se aruncă în cârca diasporei. Nu văd ce poate justifica manifestările

Olguţa Vasilescu: Mitingul se aruncă în cârca diasporei. Nu văd ce poate justifica manifestările

„E un miting ilegal şi Jandarmeria trebuie să-şi facă datoria. (...) Eu nu-mi aduc aminte de vreun miting de protest în niciun caz de unul atât de violent împotriva unui guvern atunci când s-au tăiat 25% din salarii, s-au impozitat pensiile, când s-au închis spitale. Nu văd ce ar putea să justifice astfel de manifestări. Acest Guvern face eforturi foarte mari să pună în aplicare un program de guvernare care a fost votat de cetăţeni, de majoritatea cetăţenilor. Nu de o minoritate care, întâmplător, e azi atât de violentă în stradă. Eu nu cred că acolo este diaspora. Acesta e un alt subiect. Am mulţi prieteni în străinătate, nu au niciun gând să vină la un astfel de miting”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la Antena3.

TITLURILE ZILEI

Ministrul Muncii a mai subliniat că a auzit că unele partide au plătit microbuze pentru a fi aduşi protestatari la Bucureşti,

„Ştiu că din zona Olteniei, s-au plătit microbuze, autocare, de la partidele politice, ca să vină. (...) Mitingul PSD a fost asumat, acolo nu a fost adus nimeni cu forţa. Nu vorbim de un miting care se aruncă în cârca diasporei. (...) Care sunt nenulţumirile, pentru că eu nu aud decât o înjurătură? De câteva luni încoace, o singură înjurătură la adresa partidului de guvernământ”, a mai spus Olguţa Vasilescu.

Mai mulţi manifestanţi şi jandarmi au avut nevoie de îngrijiri medicale după incidentele de la manifestaţia din faţa Guvernului, au anunţat oficialii ISU Bucureşti-Ilfov. Cele mai frecvente acuze ale persoanelor care au fost în grija pompierilor SMURD au fost lipotimiile şi iritaţii ale ochilor sau iritaţii de căi aeriene, precizează reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.

Pentru câteva zeci de minute, au existat îmbrânceli între manifestanţi şi forţele de ordine. Pentru că protestatarii au încercat să ocupe spaţiul din faţa Guvernului şi au forţat gardurile, aruncând în acelaşi timp şi cu pietre, sticle şi alte obiecte către jandarmi, aceştia au intervenit cu spray-urile cu piper din dotare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici