Oprea către PSD: Veţi rămâne tot mai puţini, aşa să ne ajute Dumnezeu

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a atacat PSD în discursul din finalul dezbaterilor de luni, din Senat, la moţiunea simplă pe tema pensiilor, spunând că social-democraţii nu au nimic sfânt şi vor rămâne din ce în ce mai puţini.

43 afișări
Imaginea articolului Oprea către PSD: Veţi rămâne tot mai puţini, aşa să ne ajute Dumnezeu

Oprea către PSD: Veţi rămâne tot mai puţini, aşa să ne ajute Dumnezeu (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Oprea a afirmat că semnatarii moţiunii simple pe tema "Guvernanţi, opriţi umilirea pensionarilor şi militarilor români", semnată de 38 de senatori, s-au pronunţat nu pentru interesele pensionarilor şi pentru interesele propriilor grupuri de interese.

"Este clar că PSD are o problemă, care se cheamă Gabriel Oprea şi UNPR, pentru că noul partid va sparge monopolul PSD şi va curma supremaţia social-democraţilor pe zona stângii româneşti. (...) Tot mai mulţi parlamentari aleg să vină alături de noi, iar dumneavoastră, care nu aveţi nimic sfânt şi nu credeţi în nimic, veţi rămâne din ce în ce mai puţini, aşa să ne ajute Dumnezeu", a încheiat Oprea, făcându-şi şi semnul crucii.

Senatul a respins, luni, moţiunea simplă "Guvernanţi, opriţi umilirea pensionarilor şi militarilor români", cu 65 de voturi "împotrivă" şi 49 "pentru".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici