Oprea i-a predat conducerea MApN lui Dobriţoiu: Mă bucur că vine tot un militar, plec cu conştiinţa faptului că mi-am făcut datoria

Fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, i-a predat conducerea ministerului, marţi, lui Corneliu Dobriţoiu, declarând că pleacă din MApN cu conştiinţa faptului că şi-a făcut datoria şi menţionând că este important că în conducerea instituţiei au fost şi rămân numai militari.

401 afișări
Imaginea articolului Oprea i-a predat conducerea MApN lui Dobriţoiu: Mă bucur că vine tot un militar, plec cu conştiinţa faptului că mi-am făcut datoria

Gabriel Oprea (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

"Am avut onoarea să conduc timp de doi ani şi jumătate o instituţie fundamentală a statului român. Cred că este foarte important că în conducerea Ministerului Apărării au fost numai militari. Mă refer şi la cei doi secretari de stat, care sunt generali în rezervă: doar secretarul general este înalt funcţionar public, putea fi militar. De ce spun acest lucru? Spun că militarii gândesc şi cu inima pentru Armata română pentru o instituţie fundamentală a statului român", a spus Oprea.

TITLURILE ZILEI

Oprea a reluat afirmaţiile făcute în ultimul timp potrivit cărora, sub conducerea lui, Armata, în condiţiile unui buget de criză, a reuşit să-şi îndeplinească angajamentele.

"Timp de doi ani şi jumătate împreună cu dumneavoastră, într-o perioadă grea de criză mondială, cu un buget de avarie, am putut să ne proiectăm şi să gestionăm acest buget în aşa fel încât să ne îndeplinim misiunea atât în ţară, dar mai ales în teatrele de operaţii şi să primim, bineînţeles, aprecierile aliaţilor noştrii. Este foarte important că această instituţie fundamentală astăzi se ridică la cea mai înaltă cotă de încredere a românilor. Eu mă bucur că la conducerea ministerului Apărării Naţionale vine tot un om format şi educat de armata română, un militar. Îi doresc succes. Plec din MApN cu conştiinţa faptului că mi-am făcut datoria. Pot să privesc pe oricine în ochi şi plec cu capul sus. Încă odată vreau să vă spun un singur lucru: am onoarea să vă salut", a încheiat Gabriel Oprea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici