Orban: Anastase şi Buda au încălcat legea în cazul Udrea, vor suporta consecinţele
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că BPC a mandatat grupul parlamentar pentru a începe procedurile legislative pentru ca preşedintele Camerei, Roberta Anastase, şi preşedintele Comisiei juridice, Daniel Buda, că suporte consecinţele pentru încălcarea legii în cazul Udrea.
Orban: Anastase şi Buda au încălcat legea în cazul Udrea, vor suporta consecinţele (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)
"BPC a hotărât să demareze procedurile prevăzute în legislaţie şi în Regulament privitoare la încălcările făcute de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi de preşedintele Comisie juridice, membru al PDL, Daniel Buda. (...) Preşedintele Camerei Deputaţilor a împiedicat practic bunul mers al Justiţiei, a obstrucţionat derularea unor proceduri legale pentru că a interzis oricărei persoane să atace verdictul Parchetului (decizia de neîncepere a urmăririi penale a Elenei Udrea - n.r.) la ICCJ", a susţinut Ludovic Orban.
Liderul PNL a explicat că "Parchetul de pe lângă ICCJ a remis Camerei Deputaţilor ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale în cazul ministrului Elena Udrea în data de 21 decembrie".
"Deşi Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a avut mai multe întruniri şi în luna decembrie şi în luna ianuarie preşedintele Camerei Deputaţilor nu a informat Biroul Permanent, aşa cum era obligată prin Regulament, de ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale decât în data de 4 februarie, adică la o distanţă de peste 40 de zile, perioadă în care a expirat termenul legal în care verdictul de neîncepere a urmăririi penale ar fi putut fi atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform Codului de procedură", a spus liberalul.
El a explicat că, la rândul său, Daniel Buda a încălcat hotărârea plenului Camerei care a stabilit un termen de 15 zile pentru finalizarea raportului referitor la cererea de urmărire penală formulată de Comisia de anchetă.
"BPC a decis să mandateze grupurile parlamentare, în special grupul parlamentar din Camera Deputaţilor, să iniţieze toate acele proceduri prevăzute în legislaţie pentru ca atât Roberta Anastase, cât şi preşedintele Comisiei juridice, Daniel Buda, să suporte consecinţele legale pentru faptele lor", a reiterat Orban.
Întrebat ce au în vedere concret liberalii pentru sancţionarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Orban a răspuns că vor anunţa public demersul lor după ce vor face verificări asupra faptelor.
"Ceea ce grupul parlamentar din Camera Deputaţilor împreună cu juriştii grupului parlamentar şi cu reprezentanţii în Comisia juridică vom verifica - pentru că aici nu e numai o greşeală de natură procedurală, este o faptă a doamnei Anastase care are consecinţe în planul bunului mers al Justiţiei şi se poate constitui într-o faptă care să ducă la obstrucţionarea procesului de Justiţie -, în momentul în care ne vom hotărî asupra tipului de demers îl vom anunţa public", a adăugat Orban.
Ludovic Orban a mai declarat că PNL cere ministrului Justiţiei, CSM şi preşedintelui României demiterea procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, pentru emiterea "ilegală" a deciziei de neîncepere a urmăririi penale a ministrului Elena Udrea.
-
PROGNOZA METEO: Ploi abundente în estul şi sud-estul ţării. Cum va fi vremea marţi şi miercuri
Social astăzi, 14:53
În cursul zilei de marţi, vremea va fi în general instabilă, cu înnorări în majoritatea zonelor. Ploile vor fi mai frecvente şi mai abundente în estul şi sud-estul, precum şi în zona de munte, unde cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi local 40...50 l/mp. În restul teritoriului ploile se vor semnala local. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul extrem şi în sud-est. citeşte tot
-
Preţul la energia electrică creşte până la finele lunii iunie cu 5% pentru toţi consumatorii
Social astăzi, 14:42
Preţul reglementat al energiei electrice va fi majorat cu 5% până la sfârşitul lunii iunie atât pentru populaţie, cât şi pentru consumatorii industriali, iar Executivul menţine în memorandumul cu FMI calendarul de eliminare a tarifelor administrate la electricitate asumat de Guvernul Boc. citeşte tot





Daca Orban vrea sa-si creeze o imgine buna ar putea sa o sprijine pe dna Udrea.
relule, tu te-ai controlat sa vezi daca ai materie cenusie?
Nu sunt un simpatizant a lui Orban,dar se cunoaste destul de bine cu Udrea,de asta isi permite multe;a trecut dintr-un partid in altul,asa ca va dati seama si-a atins scopul,se crede ca este indisponibila;scopul scuza mijloacele.Cel mai corect ar fi sa-si dea dimisia;a facut de rusine tara,o intereseaza * si banii,in rest e in plop,ii lipseste materia cenusie.