Orban, cu referire la parlamentarii care au părăsit partidul: Înaintea unor bătălii decisive, este normal ca unii să fie mai slabi de înger

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, referindu-se la parlamentarii care au părăsit partidul, printre care Daniel Zamfir, că ”înainţea unor bătălii decisive, este normal ca unii să fie mai slabi de înger şi să părăsească linia frontului, să dezerteze în tabăra adversă.

179 afișări
Imaginea articolului Orban, cu referire la parlamentarii care au părăsit partidul: Înaintea unor bătălii decisive, este normal ca unii să fie mai slabi de înger

Orban, cu referire la parlamentarii care au părăsit partidul: Înaintea unor bătălii decisive, este normal ca unii să fie mai slabi de înger

”Înaintea unei bătălii decisive pentru România este normal ca unii să fie mai slabi de înger şi să părăsească linia frontului. Asta este. Nu eu i-am pus pe listă. În ceea ce îl priveşte pe domnul Zamfir, ştiţi bine că era în procedură de excludere, iar in privinţa domnului Marius Nicoara nici măcar nu mai e membru PNL, în conformitate cu statutul PNL. PNL va da această bătălie cu la fel de multă energie şi cu la fel de multă încredere în succes chiar dacă unii dintre cei care au primit votul electoratului fiind candidaţi din partea PNL au preferat să îngroaşe rândurile firimituriştilor, alături de şeful firimituriştilor, respectiv domnul Tăriceanu, firimituriştii fiind aceia care sunt în sufrageria lui Dragnea şi se mulţumesc cu firimiturile care cad de pe masa lui Dragnea. Ce să le spun acestor firimiturişti decât drumul bun, cale bătută? Adevăraţii liberali rămân alături de Partidul Naţional Liberal, mai ales acum, când suntem în pragul unei bătălii importante pentru România”, a declarat Ludovic Orban.

În ultima perioadă au părăsit PNL, pentru a se înscrie în ALDE, Daniel Zamfir, Marius Nicoară şi Ioan Popa, fost lider al grupului PNL din Senat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici