Orban: Desemnarea lui Cîţu are ca obiectiv deblocarea situaţiei generate de PSD

Desemnarea lui Florin Cîţu ca premier de către preşedintele Klaus Iohannis are ca obiectiv deblocarea situaţiei politice create de PSD, a spus, miercuri seară, Ludovic Orban, preşedintele PNL, într-o conferinţă de presă organizată împreună cu Florin Cîţu.

646 afișări
Imaginea articolului Orban: Desemnarea lui Cîţu are ca obiectiv deblocarea situaţiei generate de PSD

Orban: Desemnarea lui Cîţu are ca obiectiv deblocarea situaţiei generate de PSD

„Salut decizia preşedintelui Klaus Iohannis de desemnare pentru funcţia de premier a colegului meu Florin Cîţu. Este o decizie care are ca obiectiv deblocarea situaţiei create de PSD şi prelungirile sale instituţionale. Decizia preşedintelui este conformă cu aceea a PNL”, a declarat Ludovic Orban.

El a mai spus că propunerea preşedintelui coincide cu aceea a Partidului Naţional Liberal.

„Atât eu, cât şi colegii mei, vom susţine această propunere. Voi fi alături de Florin Cîţu în stabilirea listei guvernului şi a programului de guvernare. Atât eu, ca preşedinte PNL, cât şi colegii mei, vom fi implicaţi în toate discuţiile pe care le vom declanşa pentru încercarea de a obţine o majoritate parlamentară”, a mai declarat Orban.

Florin Cîţu a spus că numirea sa este o garanţie a continuităţii PNL la guvernare.

„Este o propunere care mă onorează şi mă încarcă cu responsabilitate. Voi avea discuţii cu partenerii parlamentari pentru constituirea unei majorităţi. Împreună cu Ludovic Orban voi agrea un calendar al negocierilor. Desemnarea mea este o garanţie a continuităţii în guvernare a PNL, dar şi a orientării strategice a partidului pentru depesedizarea României”, a spus Florin Cîţu.

El a precizat că va trimite în scurt timp Parlamentului programul de guvernare şi lista cu miniştri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici