Orban, despre o candidatură la europarlamentare: Sunt colegi care mi-au solicitat să candidez

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că nu exclude o candidatură la alegerile europarlamentare din 2019 şi că au fost colegi de partid care i-au solicitat să se înscrie în cursă. Întrebat dacă există posibilitatea ca el şi alţi colegi să candideze, liderul liberal a spus "cu siguranţă".

152 afișări
Imaginea articolului Orban, despre o candidatură la europarlamentare: Sunt colegi care mi-au solicitat să candidez

Întrebat despre probabilitatea ca el şi alţi colegi să candideze la europarlamentarele de anul viitor, liderul PNL, Ludovic Orban, a răspuns: "Cu siguranţă."

Chestionat dacă va fi cap e listă la europarlamentare, Orban a replicat: "Haideţi să nu discutăm, nici nu am stabilit încă procedurile. Sunt colegi care mi-au solicitat, din cauza faptului că sunt liderul care beneficiez de cea mai mare încredere şi cea mai mare intenţie de vot, mi-au solicitat să candidez. Încă nu am luat o decizie, ştiţi foarte bine că sunt desemnat de Consiliul Naţional al partidului să fiu candidatul partidului la funcţia de prim ministru. Este o decizie grea pe care încă nu am luat-o dar, când vom lua această decizie vom anunţa lista."

Acesta a adăugat că, până la sfârşitul lunii octombrie a acestui an, PNL va avea definitivată lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare, în contextul în care Orban a fost întrebat dacă lista îl va include şi pe fostul lider al PNL, Vasile Blaga.

"Vom stabili criteriile, procedura, calendarul, la prima reuniune a Consiliului Naţional. De asemenea, ne-am fixat ca obiectiv ca până la sfârşitul lunii octombrie să finaliză lista pentru europarlamentare, ca să începem o campanie în care candidaţii noştri să fie promovaţi, să intre în contact direct cu cetăţenii, pentru că vrem o campanie directă adresată către cetăţeni, care să presupună cât mai multe contacte între candidaţii noştri, membrii partidului şi cetăţenii români. Orice fel de candidatură care va corespunde criteriilor pe care le vom stabili, care sunt nişte criterii exigente, pentru că totuşi reprezentarea PNL la nivelul Parlamentului European, trebuie să fie o reprezentare care să permită influenţarea deciziilor la nivel european de către reprezentanţii noştri în Parlamentul European. Din păcate, vocea PNL este dintre formaţiunile politice aproape singura voce care se mai aude la Bruxelles şi care mai are capacitatea să susţină interesele României şi mai ales să influenţeze deciziile pe care le au instituţiile europene în favoarea României, evident alături de preşedintele României, care beneficiază de o cunoaştere cvasi unanimă şi care are o imagine excelentă la nivelul Uniunii Europene şi în general în plan internaţional", a explicat Orban, la încheierea şedinţei Biroului Executiv al partidului care a avut loc la Parlament.

MEDIAFAX a relatat, miercurea trecută, potrivit unor surse din interiorul PNL, despre lista scurtă pentru alegerile europarlamentare, care îi include pe: Ludovic Orban, Siegfried Mureşan (venit recent din PMP), Ionel Dancă, Marian Jean Marinescu, Daniel Buda, Violeta Alexandru (propusă de Cioloş pentru a prelua funcţia de ministru delegat pentru dialog social), Cristian Buşoi.

Ulterior, Partidul Naţional Liberal a precizat, ca reacţie la materialul MEDIAFAX cu privire la locurile eligibile pentru alegerile europarlamentare din partea PNL şi ce nume au fost îndepărtate, că în prezent nu există nicio listă stabilită şi orice nominalizare, dacă este oportună, va fi făcută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici