Orban îl invită pe Tăriceanu în PNL: Sper să îi treacă această rătăcire, poate la finalul legislaturii

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, a declarat marţi seară că acţiunea PNL de revocare a lui Călin Popescu Tăriceanu de la şefia Senatului este o bătălie cu PSD şi i-a transmis acestuia să treacă peste ''această rătăcire'' şi să revină printre liberali la finalul legislaturii.

448 afișări
Imaginea articolului Orban îl invită pe Tăriceanu în PNL: Sper să îi treacă această rătăcire, poate la finalul legislaturii

Orban îl invită pe Tăriceanu în PNL: Sper să îi treacă această rătăcire, poate la finalul legislaturii

''Sunt dezamăgit de gestul domnului Tăriceanu de a trece în barca PSD şi a guvernului Ponta, atunci când PNL nu a mai suportat umilinţa permanentă la care am fost supuşi de PSD şi a decis să treacă în opoziţie. Din păcate pentru domnul Tăriceanu a considerat, în acel moment, că îi stă mai bine în susţinerea domnului Ponta. Această rătăcire sper să ia sfârşit mai devreme sau mai târziu, iar eu cred că locul oricărui liberal este în PNL (...) În momentul în care, poate, se va încheia această legislatură şi toate frământările şi disputele şi interesele care au dictat gesturile politice ale domnului Tăriceanu, poate domnul Tăriceanu îşi va aduce aminte că a fost membru al PNL 25 de ani şi că această rătăcire trebuie să se încheie'', a afirmat Ludovic Orban la B1Tv.

Întrebat dacă vede posibilă o colaborare între ALDE şi PNL la alegerile parlamentare, deputatul PNL a spus că aceasta nu ar fi exclusă. ''Eu nu exclud nicio variantă de colaborare cu oameni care îşi declară apartenenţa la doctrina liberală, la valorile liberale şi care respectă istoria PNL'', a fost răspunsul lui Orban.

El a precizat că nu crede într-un sprijin acordat de UNPR în tentativa PNL de a-l demite pe Călin Popescu Tăriceanu de la şefia Senatului.

''După alegerile prezidenţiale, PNL a fixat acest obiectiv politic, care nu a fost un secret pentru nimeni, obiectiv politic care, iată, până astăzi nu a fost atins pentru că domnul Tăriceanu a fost ţinut în funcţie, aşa, ca un fel de marionetă a PSD şi a UNPR. În ce mă priveşte, vă spun sincer că nu cred că ne putem baza pe ceea ce a mai rămas din UNPR în acest demers, pentru că e mult prea strâns legat de PSD'', a completat Orban.

Deputatul a fost întrebat dacă PNL ar mai continua demersul împotriva lui Tăriceanu, în condiţiile în care acesta s-ar îndepărta de PSD şi s-ar apropia de PNL, însă a explicat că acest lucru este puţin probabil în momentul de faţă.

''În momentul de faţă, atâta timp cât domnul Tăriceanu va sta alături de Dragnea, de Ponta, de Şova şi de toată pleiada de persoane a PSD, în mod evident, noi nu putem să stopăm acest demers (...) atâta timp cât va spera că PSD îl va lua pe liste, astfel încât să îi ofere posibilitatea să mai obţină nişte parlamentari în viitorul Parlament, nu va avea forţa să se rupă de PSD'', a conchis Orban.

PNL a iniţiat procesul de strângere de semnături pentru demiterea lui Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului, iar copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a precizat că s-ar fi adunat deja semnăturile necesare.

''S-au strâns deja voturile necesare pentru demararea acestei proceduri (înlocuirea lui Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului). Cred că sunt deja în jur de 50 de semnături, este nevoie de o treime pentru a putea fi depusă solicitarea la Biroul Senatului'', a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu.

Ea a afirmat că aşteaptă ca UNPR să aibă o poziţie publică, miercuri, şi că mizează pe spijinul UNPR.

"Aşteptăm ca UNPR să aibă mâine o poziţie publică. Ne-am consultat şi cu domnul Steriu, va avea o discuţie şi vor face publică o poziţie. Nu vreau să anticipez, dar lucrurile merg în această direcţie. UNPR a susţinut public în diverse voci că este necesară schimbarea domnului Tăriceanu de la Senat. Nu vreau să anticipez, dar vă spun că mâine mizez pe acest lucru", a mai spus Gorghiu.

Ea a precizat că nu a cerut semnăturile de la UNPR, afirmând că liderul acestui partid este plecat din ţară şi că liberalii mai pot aştepta până luni.

Copreşedintele PNL a spus că pentru acest demers nu sunt necesare semnăturile PSD, însă voturile acestora sunt "binevenite".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici