Paleologu: Ponta a înţeles că prinzi mai multe albine cu mierea decât cu pliciul
Theodor Paleologu apreciază că Victor Ponta a ales ca, în loc să dea cu ghioaga, să atingă cu floreta toate punctele slabe ale majorităţii, iar prin calitatea discursului şi efectul surpriză a fost al doilea erou al zilei, părând să fi înţeles că prinzi mai multe albine cu mierea decât cu pliciul.
"Pe fond, discursul lui Ponta a fost foarte critic la adresa puterii. În loc să dea, însă, cu ghioaga, a atins cu floreta toate punctele slabe ale majorităţii. De aceea l-am şi calificat drept «magistral», asta neînsemnând, fireşte, că sunt de acord cu tot ce a spus (cum ar fi demisia preşedintelui sau alegerile anticipate)", scrie vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu pe pagina sa de Facebook.
În opinia sa, Ponta a reuşit o performanţă.
"În mod obişnuit eroul incontestat al unei atare zile este premierul învestit; ori, ieri Ponta a fost al doilea erou al zilei prin calitatea discursului şi efectul de surpriză. Ca strategie, Ponta pare a fi înţeles că prinzi mai multe albine cu mierea decât cu pliciul. Alţii, mulţi, n-au priceput...", mai scrie Paleologu.
Liderul PSD, Victor Ponta, a susţinut, joi, în plen, un discurs amplu, care a durat aproximativ 40 de minute şi din care au lipsit accentele vehemente. Mai mult, Ponta a lăsat să se înţeleagă că opoziţia ar putea colabora politic cu viitorul premier.
Imediat după discursul lui Ponta, conducerea PNL a convocat o şedinţă ad-hoc pentru a discuta atitudinea PSD şi a preşedintelui formaţiunii social-democrate.
Ulterior, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a făcut un apel, în numele colegilor săi din conducerea partidului, la partenerii din USL, respectiv la PSD şi la PC, solicitându-le să nu uite nicio secundă cu cine se bat şi că lupta lor este împotriva regimului Traian Băsescu.
"Apelul meu în numele tuturor colegilor din conducerii PNL, către toţi membrii partidului nostru, către toţi simpatizanţii noştri, către partenerii noştri de alianţă, în care avem în continuare deplină încredere şi faţă de care ne comportăm cu maximă onestitate este acesta: de a nu uita nicio secundă cu cine ne batem, pentru cine ne batem şi cu ce mijloace ne batem", a spus Antonescu.
-
Boris Tadici se declară pregătit să devină premier al Serbiei
Externe astăzi, 08:53
Fostul preşedinte sârb Boris Tadici, care a pierdut alegerile prezidenţiale de la 20 mai, s-a declarat duminică pregătit să devină premier şi a precizat că intenţionează să formeze o coaliţie majoritară cu foştii săi aliaţi socialişti. citeşte tot
-
Cazul scurgerilor de informaţii de la Vatican: Căutările continuă după arestarea majordomului Papei pentru găsirea altor informatori
Externe astăzi, 07:55
Căutările continuă pentru găsirea altor informatori şi a superiorilor lor în cazul scurgerilor de informaţii de la Vatican, după arestarea, miercuri, a lui Paolo Gabriele, majordomul Papei Benedict al XVI-lea, scria duminică presa italiană. citeşte tot





Ar fi bine sa stergem tot cu buretele si sa o luam dela capat...
Ma bucura prezenta atator tineri in noul guvern al Romaniei. Asta este ce are nevoie tara asta, tineri profesionisti si competenti. Felicitari PDL pentru care are puterea de a investi un astfel de guvern
Corectitudinea in vremurile acestea este cea mai importanta...