Parlamentarul britanic Keith Vaz: Românii vor fi întotdeauna bineveniţi în Marea Britanie

Parlamentarul britanic laburist Keith Vaz le transmite românilor că sunt în continuare bineveniţi în Marea Britanie, chiar dacă Regatul părăseşte Uniunea Europeană şi spune că rezultatul referendumului a arătat diviziunile existente la nivelul poporului britanic.

2960 afișări
Imaginea articolului Parlamentarul britanic Keith Vaz: Românii vor fi întotdeauna bineveniţi în Marea Britanie

Parlamentarul britanic Keith Vaz: Românii vor fi întotdeauna bineveniţi în Marea Britanie (Imagine: Shutterstock)

S-a alăturat campaniei „Why don`t you come over?”, i-a aşteptat pe români la aeroport în prima zi în care piaţa muncii din Marea Britanie s-a deschis pentru ei, iar acum spune că, în calitate de „remanian”, este minunat să ştie că va fi primit cu braţele deschide în România.

Parlamentarul britanic laburist Keith Vaz le transmite românilor că sunt în continuare bineveniţi în Marea Britanie, chiar dacă Regatul părăseşte Uniunea Europeană. Rezultatul referendumului a arătat, potrivit lui Vaz, diviziunile existente la nivelul poporului britanic şi al Marii Britanii în întregimea sa. De asemenea, parlamentarul consideră că problema migraţiei a fost folosită în mod abuziv şi exagerat în discursurile din campania celor din tabăra Leave şi că aceasta nu reprezintă o ameninţare atât de mare pe cât se vrea să pară.

Keith Vaz a declarat că românii aduc o contribuţie valoroasă Marii Britanii şi consideră campania „Romanians adopt Remainians” un mod „fabulos” de a arăta lumii că britanicii nu vor să-şi părăsească vecinii europeni, în ciuda rezultatului votului din 23 iunie. „Cred că această campanie este un mod fabulos de a arăta că în ciuda deciziei de a părăsi Uniunea Europeană, noi nu am votat să ne părăsim vecinii europeni. Este minunat să ştiu că, în calitate de ”remainian” voi fi în continuare primit cu braţele deschise în România”, a declarat Vaz pentru Gândul.

Redăm aici integral interviul acordat de parlamentarul britanic ziarului Gândul, în care acesta vorbeşte despre ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, despre riscurile la care se expune această ţară, dar şi despre modul în care pot fi afectaţi românii de despărţirea Regatului Unit de blocul european. De asemenea, aflăm dacă Keith Vaz s-ar alătura sau nu campaniei Romanians adopt Remainians şi cum vede acesta iniţiativa Gândul şi GMP Advertising/Webstyler.

Un moment istoric şi, totodată, dramatic pentru Regatul Unit şi pentru Uniunea Europeană. Cum s-a ajuns aici?

Keith Vaz: Acest referendum a arătat faptul că populaţia din Regatul Unit este divizată. Aproape literalmente 50-50. Divizată când vine vorba despre părţile ei componente, cu Scoţia şi Irlanda de Nord care au votat să rămână, în timp ce Anglia şi Ţara Galilor au vrut să iasă. Divizată la nivelul generaţiilor, cu tinerii care s-au simţit furaţi de o decizie aparţinând generaţiilor în vârstă. Şi, divizată la nivelul claselor sociale cu clasa muncitoare care a votat în majoritate pentru părăsirea UE. Există şi o divizare între nord şi sud şi între rural şi urban. Acelaşi lucru se simte şi între cele două partide politice principale. Aceste lucruri, cred, alături de lipsa de satisfacţie cu privire la politica practicată în Regat şi la nivelul Uniunii, au făcut ca o mică majoritate a populaţiei să îşi dorească să părăsească UE.

După rezultatul referendumului, foarte mulţi analişti au spus că Regatul Unit se poate destrăma. Scoţia vrea un referendum pentru obţinerea independenţei, Irlanda de Nord îşi doreşte unirea cu Irlanda. Cât de mare este pericolul, a meritat să vă asumaţi acest risc?

Keith Vaz: Ştiu că este o foarte mare nefericire în Scoţia şi Irlanda de Nord, care au votat în favoarea rămânerii în UE, iar acum sunt forţaţi să iasă din Uniune ca urmare a voturilor din Anglia şi Ţara Galilor. Bineînţeles că acest lucru a generat reacţii din partea Partidului Naţional Scoţian, pentru organizarea unui al doilea referendum, acum că promisiunea că vor putea rămâne în UE, chiar dacă sunt în Regatul Unit, pare să fi dispărut. Mai mult, părăsirea Uniunii Europene va activa pacea fragilă care există între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda. Sper că, odată ce apele se mai liniştesc, Regatul Unit va rămâne exact aşa cum este şi toate ameninţările cu independenţa vor dispărea.

Cât de responsabili sunt politicienii pentru acest rezultat al referendumului? Cine este de vină?

Keith Vaz: Decizia de a părăsi Uniunea Europeană a apariţinut britanicilor. Cred că politicienii din toate partidele trebuie să îşi asume o oarecare responsabilitate pentru aceast lucru, dar, per ansamblu, asta a dorit poporul britanic. Nu cred că este nevoie să vorbim despre vină. Această decizie a fost luată, iar acum este treaba noastră ca politicieni să lucrăm împreună pentru a asigura un viitor mai bun ţării noastre.

„Totul se reduce la imigranţi”, aşa şi-au motivat cei care au ales ieşirea din UE votul. Cât de mare este pericolul extremismului?

Keith Vaz: Cred că frica/sceptisimul poporului britanic cu privire la imigranţi a fost foarte mult exploatată în campania pentru referendum. Libera circulaţie în interiorul Uniunii Europene are un impact redus asupra extremismului. De exemplu, nu aş asocia state membre cum ar fi România cu extremismul violent. Nu văd migraţia din UE mai periculoasă decât migraţia regulată din ţări din afara Uniunii. Ameninţarea teroristă este mult mai gravă, de aceea guvernul a stabilit strategii referitoare la prevenirea creşterii extremismului în şcolile şi universităţile britanice.

Care este mesajul dumneavoastră pentru comunitatea românească din Regatul Unit?

Keith Vaz: Aş vrea să reiterez ceea ce foarte mulţi colegi parlamentari au spus. Comunitatea românească din Regatul Unit aduce o contribuţie valoroasă ţării noastre, iar românii vor fi întotdeauna bineveniţi aici. Sentimentul anti-migraţie exprimat de cei din Campania LEAVE a fost agresiv şi complet inacceptabil. Aceste păreri nu sunt representative pentru întreaga populaţie britanică, ci doar o minoritate simte în acest fel.

Gândul a lansat Campania ”Romanians adopt Remainians”, în care românii pot adopta în mod simbolic un britanic care a votat pentru rămânerea în Uniunea Europeană. Ce credeţi despre această campanie? Aţi vrea să fiţi adoptat simbolic de un român?

Keith Vaz: Cred că această campanie este un mod fabulos de a arăta că în ciuda deciziei de a părăsi Uniunea Europeană, noi nu am votat să ne părăsim vecinii europeni. Există încă unitate la nivelul continentului care trece dincolo de legăturile economice şi de uniunile politice exsitente, în special cele dintre comunităţile româneşti şi cele britanice. Este minunat să ştiu că, în calitate de ”remainian” voi fi în continuare primit cu braţele deschise în România.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici