Parlamentul a decis: Profesorii îşi vor putea reduce numărul de ore fără diminuarea salariului

Senatul a adoptat, luni, un proiect legislativ care prevede că profesorii sau învăţătorii care au o vechime în domeniu de peste 25 de ani, pot reduce cu două ore pe săptămână norma didactică de predare-învăţare, fără diminuarea salariului, indiferent de limitele bugetare aprobate.

857 afișări
Imaginea articolului Parlamentul a decis: Profesorii îşi vor putea reduce numărul de ore fără diminuarea salariului

Parlamentul a decis: Profesorii îşi vor putea reduce numărul de ore fără diminuarea salariului

Propunere legislativă pentru modificarea art. 262 din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD, printre care şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, dar şi fostul ministru Liviu Pop.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea alin (4) al art 262 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, propunându-se eliminarea sintagmei -cu încadrarea în bugetul aprobat”, astfel încât norma didactică de predare-învăţare-evaluare pentru personalul didactic de predare şi instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, şi cel din corpul profesorilor mentori să se poată reduce cu două pre săptămânal, fără diminuarea salariului, indiferent de limitele bugetare aprobate.

„Norma didactică de predare-învăţare-evaluare prevăzută la alom 3 lit c, d şi e pentru personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, şi cel din corpul profesorilor mentori se poate reduce cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului”, prevede completarea adusă articolului 262 din lege.

Senatul a avut rol de for decizional, astfel iniţiativa va fi trimisă preşedintelui Klausd Iohannis pentru promulgare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici