Parlamentul a modificat Statutul funcţionarilor publici

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raportul întocmit de comisii după reexaminarea Legii Statutului funcţionarilor publici, în sensul eliminării prevederilor declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională.

83 afișări
Imaginea articolului Parlamentul a modificat Statutul funcţionarilor publici

Parlamentul a modificat Statutul funcţionarilor publici (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Deputaţii au votat, marţi, pe articole, acest text legislativ.

Reexaminarea Legii funcţionarilor publici a fost adoptată, la sesiunea de vot final, cu 262 de voturi "pentru" şi o abţinere.

Secretarul Comisiei Juridice Gabriel Andronache (PDL) a declarat că juriştii au fost sesizaţi cu cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, adoptat de Parlament în 2 martie, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale 414 din 14 aprilie 2010.

Potrivit deputatului PDL, membrii Comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea legii, cu amendamente, cu precizarea că articolele urmează să fie renumerotate, ca urmare a punerii în acord a legii cu decizia CC şi a eliminării acelor articole declarate neconstituţionale.

Comisia juridică a explicat că "punctele 1, 6, 27 şi 28 ale articolului I din legea trimisă la promulgare au fost declarate neconstituţionale" şi "toate trimiterile din legea trimisa la promulgare, referitoare la articolele declarate neconstituţionale, se elimină".

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins reexaminarea legii, în şedinţa din 2 iunie 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici