Parlamentul decide înfiinţarea unei comisii pentru analiza situaţiei din Justiţie
Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat joi, în unanimitate, o hotărâre privind constituirea unei comisii speciale pentru analiza crizei intervenite în funcţionarea Justiţiei, preşedintele acestei comisii urmând să fie deputatul PSD Florin Iordache.
Deputatul PSD Florin Iordache va conduce Comisia pentru analiza situaţiei din Justiţie (Imagine: Mediafax Foto)
Iniţiatorii constituirii unei asermenea comisii speciale au fost reprezentanţii PSD, PNL şi UDMR, dar în timpul dezbaterilor generale din Parlament toate grupurile parlamentare, inclusiv PDL, s-au pronunţat pentru înfiinţarea unei comisii speciale care să analizeze criza intervenită în funcţionarea Justiţiei.
Mircea Toader (PDL) a declarat că democrat-liberalii susţin înfiinţarea unei asemenea comisii care va trebuie să găsească soluţii "pentru evitarea unor astfel crize" în timp ce Aura Vasile (PSD) a apreciat că noua comisie ar putea să rezolve probleme importante pentru societate.
Liberatul Puiu Haşotti i-a felicitat pe reprezentanţii PDL pentru că "s-au răzgândit" şi susţin constituirea unei comisii pe tema justiţiei.
"PDL a dat dovadă de aceeaşi consecvenţă cu care ne-a obişnuit: ieri nu au fost de acord (cu constituirea comisiei - n.r.), iar astăzi s-au răzgândit şi îi felicit că vom lucra împreună", a precizat Haşotti.
Marton Arpad (UDMR) a precizat că şi UDMR susţine constituirea comisiei pentru că vor exista astfel şanse pentru a fi încheiat cât mai repede un pact pentru justiţie.
Comisia specială care va analiza criza intervenită în funcţionarea justiţiei este formată din 15 parlamentari, potrivit hotărârii adoptate de Parlament, preşedinte fiind Florin Iordache (PSD) iar vicepreşedinte Iulian Urban (PDL).
Astfel conform hotărârii adoptate de Parlament, din comisie vor face parte parlamentari ai PDL - Daniel Buda, Gheorghe Ialomiţeanu, Sever Voinescu, Iulian Urban şi Gabriel Andronache, cinci ai PSDĂPC - Florin Iordache, Victor Ponta, Sergiu Andon, Viorel Ştefan şi Dan Şova, trei liberali - Tudor Chiuariu, Eugen Nicolăescu, Teodor Meleşcanu şi câte un reprezentant al UDMR - Mate Andras Levente şi de la minorităţi naţionale - Ibram Iusein.
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





Nu exista comentarii