Parlamentul dezbate joi moţiunea de cenzură "După 22 de ani, democraţia este în pericol"

Parlamentul dezbate, joi, moţiunea de cenzură intitulată "După 22 de ani, democraţia este în pericol", depusă de USL ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe legea comasării alegerilor, pentru aprobare fiind necesare 234 de voturi, grupurile PSD şi PNL totalizând însă doar 215 parlamentari.

233 afișări
Imaginea articolului Parlamentul dezbate joi moţiunea de cenzură "După 22 de ani, democraţia este în pericol"

Parlamentul dezbate joi moţiunea de cenzură "După 22 de ani, democraţia este în pericol" (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru prezentarea, dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură iniţiate de USL este programată să înceapă la ora 09.00.

Parlamentarii s-au reunit, luni, în plen comnun, pentru citirea moţiunii de cenzură "După 22 de ani, democraţia este în pericol". Textul a fost prezentat de viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu.

USL a depus săptămâna trecută moţiunea de cenzură, urmare a asumării răspunderii Guvernului pe comasarea alegerilor. Semnatarii moţiunii susţin că scopul demersului puterii de a comasa alegerile din 2012 este, de fapt, fraudarea acestora.

"Proiectul privind comasarea alegerilor este un demers discreţionar, unilateral si antidemocratic al actualei puteri, elaborat fără consultarea societăţii civile, şi impus prin procedura angajării răspunderii, Parlamentul fiind din nou eliminat din ecuaţia democratică", se arată în moţiunea de cenzură.

Comasarea alegerilor este un simulacru de procedură legislativă, susţin iniţiatorii.

În textul moţiunii se precizează că argumentul principal invocat în susţinerea acestei anomalii nedemocratice care este legea comasării alegerilor, a fost reducerea cheltuielilor din fondurile publice.

"Acest argument enunţat de domniile voastre, stimaţi guvernanţi, este hilar şi totodată revoltător", susţin iniţiatorii.

Aceştia subiliază că mandatul de ales local, respectiv de parlamentar sunt guvernate de regimuri juridice distincte.

De asemenea, în moţiune este susţinut faptul că prelungirea mandatelor aleşilor locali în funcţii înseamnă schimbarea regulilor în timpul jocului.

"Modificarea în acest moment a Legii 215/2001 în sensul măririi duratei mandatului de ales local, nu se poate aplica decât viitorilor aleşi locali, în niciun caz celor aflaţi acum în funcţie, pentru că asta ar însemna o încălcare a principiului conform căruia «Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactive»", scriu iniţiatorii moţiunii de cenzură.

Ei adaugă că nu se întrunesc niciuna dintre condiţiile special prevăzute de lege care să justifice prelungirea mandatelor actualilor aleşi locali.

În textul moţiunii se arată că fraudarea alegerilor este "adevărata miză a comasării alegerilor".

"Întreaga procedură de angajare a răspunderii este una abuzivă, nedemocratică şi adânceşte criza de legitimate cu care deja vă confruntaţi (...) Promovând legea comasării alegerilor, prin procedura angajării, veţi reporta această criză de legitimitate şi pentru următorii 4 ani. Vom avea aleşi locali nelegitimi, un Parlament nereprezentativ, pe modelul celui din ultimii ani când aţi forţat crearea unui grup parlamentar de tansfugi politici, împreună cu care aţi dat naştere unei majorităţi toxice nesocotind voinţa electoratului", se mai arată în textul moţiunii.

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, că moţiunea de cenzură a opoziţiei va fi "cu certitudine" respinsă, iar coaliţia "va încheia în forţă un an dificil".

De asemenea, vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat că nu vor fi parlamentari din arcul guvernamental care să voteze moţiunea de cenzură intitulată "După 22 de ani, democraţia este în pericol".

Luni, Sever Voinescu a declarat că PDL consideră că moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie nu va trece de Parlament şi "Guvernul nu se află în niciun pericol".

Conform Constituţiei, Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Dacă Guvernul nu a fost demis prin moţiunea de cenzură, proiectul de lege prezentat se consideră adoptat.

Pentru adoptarea moţiunii de cenzură ar fi necesare 234 de voturi. Grupurile PSD şi PNL numără în total 215 parlamentari, iar cele ale coaliţiei 244. De asemenea, există şi cinci deputaţi şi un senator neafiliaţi unui grup parlamentar.

Parlamentul are în prezent 466 de membri, din totalul de 471 de mandate, celelalte locuri fiind vacante.

Astfel, USL ar trebui să mai convingă cel puţin 19 parlamentari să voteze moţiunea.

Senatorul Mircea Geoană a declarat, marţi, la RFI, că, "fără îndoială", va vota în favoarea moţiunii de cenzură iniţiate de USL, deoarece nu susţine comasarea alegerilor, care, în opinia sa, este un demers "greşit şi antidemocratic".

Şi deputatul independent Daniel Oajdea, exclus luna trecută din PDL, a anunţat că va vota moţiunea de cenzură iniţiată de USL.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că, dacă moţiunea de cenzură nu trece de Parlament, USL va contesta legea la Curtea Constituţională.

Premierul Emil Boc a susţinut că legile privind comasarea alegerilor şi promovarea judecătorilor avansate de Guvern prin angajarea răspunderii nu sunt atacabile la Curtea Constituţională, în sensul că opoziţia are dreptul la un asemenea demers, dar cele două legi nu includ elemente de neconstituţionalitate. "Vom vedea joi dacă opoziţia are voturile necesare pentru a trece moţiunea de cenzură şi a demite Guvernul", a adăugat Boc, luni seara, la postul public de televiziune.

Precedenta moţiune de cenzură a opoziţiei a fost respinsă în 16 martie. Moţiunea de joi este cea de a noua cu care se confruntă un Cabinet condus de Emil Boc. Cea de a treia moţiune împotriva Guvernului Boc, "11 împotriva României", iniţiată de PNL şi UDMR, a fost adoptată în 13 octombrie 2009, însă după mai multe tentative de desemnare a unui nou Cabinet, tot Boc a fost numit premier.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici