Parlamentul obligă Guvernul să majoreze alocaţiile copiilor

  • Dacă ai copii, Parlamentul ţi-a pregătit un cadou, a decis că Guvernul trebuie să dubleze alocaţiile.
  • Deputaţii au respins ordonanţa lui Orban care amână majorarea alocaţiilor de la 1 ianuarie 2020.
  • Alocaţiile pentru copii de până în doi ani vor fi 600 de lei, iar pentru restul, 300 de lei pe lună.
6171 afișări
Imaginea articolului Parlamentul obligă Guvernul să majoreze alocaţiile copiilor

Dublarea alocaţiilor copiilor până la 1 august, în linie dreaptă. Majoritatea

Camera Deputaţilor a respins Ordonanţa Guvernului Orban care amână aplicarea dublării alocaţilor până la 1 august. Decizia a fost luată cu 209 voturi ”pentru”, trei ”împotrivă şi 98 de abtineri.

Majoritatea PSD vrea ca alocaţiile pentru copiii de până în doi ani să fie de 600 de lei, iar pentru restul, 300 de lei pe lună. Alocaţiile copiilor sunt acum de 300 de lei pe lună, până la împlinirea a doi ani, şi 150 de lei pentru cei între 2 şi 18 ani. Sunt peste 3,5 milioane de copii care primesc lună de lună aceşti bani.

Guvernul a amânat dublarea alocaţiilor din lipsă de bani, în condiţiile în care majorarea ar însemna un efort bugetar de peste 6 miliarde de lei. După respingerea în  Parlament, proiectul merge la promulgare, la şeful statului, care o poate ataca la CCR sau o poate retrimite senatorilor şi deputaţilor.

Dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor

”Având în vedere că săpt trecută şi dl fost preşedinte al României Traian Băsescu avea o replică de genul că este criminal cel care creşte veniturile pentru că oamenii cu banii se duc la alimentară, vezi Doamne mănâncă, considerăm că dreapta şi-a cam prezentat poziţia în ceea ce priveşte creşterea veniturilor în România”, a declarat în timpul dezbaterilor deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu.

La rândul său, liderul deputaţilor liberali Florin Roman a spus că PNL va majora alocaţiile.

”Haideţi, nu mai blocaţi impozitarea pensiilor speciale şi sigur că putem creşte alocaţiile şi pensiile conf legii dacă şi dvs veţi fi de acord cu anularea pensiilor speciale. Românii vor putea să facă diferenţa între un PSD care susţine pensiile speciale şi un PSD care vrea să facă o chestiune populist, politic, demagogic. Vă vom forţa să renunţaţi la frăţia cu pensiile speciale”, a declarat Florin Roman.

Deputatul UDMR Csep Eva a anunţat că parlamentarii Uniunii se pronunţă pentru respingerea ordonanţei de urgenţă.

Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a dat raport de respingere a ordonanţei de urgenţă.

Şi senatorii au votat, pe 3 februarie, tot pentru respingerea ordonanţei de urgenţă. 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 14 ianuarie 2020, legea ce prevedea dublarea alocaţiei de stat pentru copii, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap. Uterior, Guvernul a emis ordonanţa de urgenţă de prorogare a termenului pentru 1 august 2020, OUG respinsă astăzi de Parlament.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 18 decembrie, decizional, proiectul de lege ce prevedea dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Astfel, lege prevede majorarea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii astfel:

- 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

- 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani;

- 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici