PC a avut, în anul 2009, venituri de aproape 1.169.000 lei
Partidul Conservator a primit, în anul 2009, din cotizaţii, donaţii şi din alte surse fonduri în valoare totală de aproape 1.169.000 lei, printre cei care au făcut donaţii aflându-se şi Mihai Lazăr, vicepreşedinte al partidului şi preşedinte-director general al grupului Grivco.
PC a avut, în anul 2009, venituri de aproape 1.169.000 lei (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Potrivit listei cu sumele provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2009, publicate în Monitorul Oficial, conform Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, PC a încasat, în 2009, sumele de: 695.383,5 lei din cotizaţii, 223.318 lei din donaţii de la persoane fizice şi juridice şi 250.182 lei din alte surse.
Cei care au plătit cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte zece salarii minime brute pe ţară sunt:
-
Sabin Cutaş - membru în conducerea PC (7.200 lei)
-
Codruţ Şereş - secretar general al PC (11.600 lei)
-
Constantin Avram - vicepreşedinte PC, preşedintele Organizaţiei judeţene Bacău (7.950 lei)
-
Damian Florea - deputat PC (6.250 lei)
-
Maria Grapini - vicepreşedinte PC (11.590 lei)
-
Corneliu Pascu - membru în conducerea PC (12.000 lei)
De asemenea, Mihai Lazăr - vicepreşedinte PC şi preşedinte-director general al grupului Grivco - figurează cu o donaţie la partid, în sumă de 12.000 de lei, donaţi în martie 2009.
Între persoanele juridice care au făcut în 2009 donaţii a căror valoare însumată depăşeşte zece salarii minime brute pe ţară sunt:
-
S.C. Iridex Group Import Export SRL din Bucureşti - două donaţii cu valoare totală de 60.000 de lei
-
S.C. Capital Construct Grup SRL Bucureşti - o donaţie de 10.000 de lei
-
Zona D SRL din Petroşani - o donaţie de 12.000 de lei
-
S.C. Rexam Prod SRL din Brăila - cinci donaţii cu valoare totală de 9.500 de lei
-
S.C. Obiobra Cons SRL din Brăila - patru donaţii cu valoare totală de 7.360 de lei
-
Ioan Avram Mureşan, condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri
Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de deturnare de fonduri. Completul de cinci judecători al instanţei supreme a menţinut astfel condamnarea decisă, în aprilie 2011, în cazul lui Ioan Avram Mureşan de către instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a judecat la fond acest dosar. citeşte tot
-
Boris Tadici se declară pregătit să devină premier al Serbiei
Externe astăzi, 08:53
Fostul preşedinte sârb Boris Tadici, care a pierdut alegerile prezidenţiale de la 20 mai, s-a declarat duminică pregătit să devină premier şi a precizat că intenţionează să formeze o coaliţie majoritară cu foştii săi aliaţi socialişti. citeşte tot





ba ungurocilor ei se imbogatesc si voi faceti proteste anti romanesti coiosu de marha bela e destept dar va pierde curand