PC anunţă că va susţine o eventuală atacare la CC a OUG privind majorarea TVA

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că OUG prin care s-a decis majorarea TVA la 24% este neconstituţională, el anunţând că PC va susţine o eventuală atacare a acesteia la Curtea Constituţională cât şi o viitoare moţiune de cenzură.

28 afișări
Imaginea articolului PC anunţă că va susţine o eventuală atacare la CC a OUG privind majorarea TVA

PC anunţă că va susţine o eventuală atacare la CC a OUG privind majorarea TVA (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"PC consideră că această ordonanţă de urgenţă, făcută pe picior, într-o zi de sâmbătă, la sediul Guvernului, va fi declarată mai devreme sau mai târziu neconstituţională", a spus liderul PC.

El a anunţat că, în urma Biroului Executiv care a avut loc luni, s-a luat decizia de a se respinge prin toate mijloacele democratice orice formulă care salvează clientela politică şi pune greutatea crizei politice pe umerii populaţiei, aşa cum urmează să se întâmple cu creşterea TVA.

"Guvernul Boc promovează, încă o dată, o măsură care va fi declarată mai devreme sau mai târziu neconstituţională, modificând Codul Fiscal printr-o ordonanţă de urgenţă", a subliniat el.

Daniel Constantin a adăugat că decizia Guvernului Boc de a mări TVA va avea ca efect creşterea preţurilor, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, şomaj, adâncirea crizei, creând, mai devreme sau mai târziu, o spirală a prăbuşirii economice.

El a arătat că această măsură va fi declarată neconstituţională deoarece în articolul 4 din Codul Fiscal se menţionează că acest cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată de regulă cu şase luni înainte de data intrării în vigoare şi că orice modificare sau completare a codului intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care este adoptată legea.

Pe de altă parte, el a declarat că propunerea ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu, de introducere a unei cote diferenţiate de impozitare nu a fost aprobată de actualul Executiv din simplul motiv că a fost propusă de opoziţie.

Guvernul a decis creşterea TVA de la 19% la 24%, urmând totodată să ceară Parlamentului să urgenteze procedura de aplicare a legilor privind reducerea salariilor bugetarilor şi recalcularea pensiilor speciale. Deciziile au fost luate după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale unele măsuri de austeritate din legile pentru care Executivul şi-a angajat răspunderea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici