PDL a sugerat PNL că ar putea prelua Justiţia

Liderii PDL le-au spus omologilor din PNL că îşi pot alege preşedinţia unei Camere a Parlamentului şi că viitorul ministru al Justiţiei ar putea fi un politician, sugerându-le că ar putea prelua acest portofoliu, în situaţia în care cele două partide ar forma împreună viitorul guvern.

PDL a sugerat PNL că ar putea prelua Justiţia

Surse din PNL şi PDL au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFX, că, la întâlnirea celor două echipe de negociere, democrat-liberalii au atins subiectul împărţirii viitoarelor posturi din Guvern şi Parlament.

Astfel, liderii PDL le-au spus omologilor din PNL că într-un eventual Executiv format din cele două partide, toţi miniştrii vor fi oameni politici, astfel încât şi partidul, dar şi persoana nominalizată de partid să îşi asume răspunderea politică pentru domeniul gestionat.

Potrivit surselor citate, democrat-liberalii le-au sugerat liberalilor că ar putea prelua funcţia de ministru al Justiţiei. Liderii PDL nu au precizat, însă, dacă acest portofoliu este subiect de negociere, poate fi cedat către PNL sau este solicitat de PDL.

De asemenea, în cadrul întâlnirii PNL-PDL, liderii democrat-liberali au arătat că o eventuală guvernare comună a celor două partide, fiecare formaţiune trebuie să deţină şefia câte unei Camere.

Sursele citate au spus că PDL a propus PNL să îşi aleagă preşedinţia fie a Senatului, fie a Camerei Deputaţilor, pentru o împărţire echitabilă a guvernării.

Citeşte şi:

PNL a cerut premierul, promiţând susţinere pentru Băsescu la prezidenţiale

Tăriceanu: Pentru o primă discuţie lucrurile nu au mers foarte lin

Boc: Nu am putut cădea de acord în privinţa funcţiei de prim-ministru

Liderii PDL şi PNL se întâlnesc la sediul liberalilor

Năstase: Discuţiile de la acest sfârşit de săptămână sunt definitorii

Băsescu s-a consultat cu partidele pentru formarea Guvernului

 



comentează şi tu Momentan sunt 8 comentarii
Taguri:
PNL ,
PDL ,
justiţie ,
lideri ,
discuţii
COMENTARII
  • In locul lu Tari 7 dec 2008

    as intra la guvernare doar ca s-o numeasca pe norica. ca sa le tremure fundul ismenelor lui pinalti! lui bekali, vide, berce, bou cu toata grupa de sub mana lui morar!

  • soparla 7 dec 2008

    cred ca la educatie cel mai bun ar fi miclea. trebuie introdus sistemul de management al calitatii,pe care a incercat sa-l promoveze cand a fost ministru.fara acest sistem,invatamantul va ramane o mocirla.

  • @ mc 6 dec 2008

    io nu cred ca monica macovei este in stare si de altceva mai mult, decat sa ia indemnizatii de la csm, pentru sedinte la care nu se duce, sau sa traga sforile pe la instante, cum a facut in procesul ala cu vila lu' ta-su, sau sa bea si ea cate o juma' de cognac pe la intalnirile astea oficiale, dupa care sa rada ca proasta, ca si seful ei, traian basescu!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa