PDL: Depunerea moţiunii încalcă Constituţia, semnatarii au mai iniţiat una în această sesiune
Senatorii PDL apreciază, potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, MEDIAFAX, că demersul PNL şi UDMR de a depune moţiunea de cenzură este neconstituţional, întrucât Constituţia prevede că parlamentarii care au semnat o moţiune nu pot iniţia o alta în aceeaşi sesiune.
PDL: Depunerea moţiunii încalcă Constituţia, semnatarii au mai iniţiat una în această sesiune (Imagine: Mediafax Foto)
Senatorii Partidului Democrat Liberal consideră neconstituţional demersul PNL şi UDMR de a depune o nouă moţiune de cenzură, îndreptată împotriva Guvernului Emil Boc, întrucât parlamentarii care semnează moţiunea îndreptată împotriva Guvernului Boc II au mai semnat încă o moţiune de cenzură, în cadrul acestei sesiuni parlamentare.
Potrivit sursei citate, senatorul Gheorghe Bîrlea, preşedintele comisiei permanente comune privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, susţine că demersul este în dezacord cu textul alineatului 4 din articolul 113 din Constituţia României, potrivit căruia, "Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114".
Senatorul Bîrlea consideră că textul constituţional face vorbire, explicit, despre circumstanţele în care se poate depune o a doua moţiune de cenzură, respectiv pe asumarea răspunderii guvernului pe o lege sau un program politic.
"Orice altă interpretare este contrară atât literii cât şi spiritului Constituţiei, inclusiv un abuz la logica juridică. Constatăm cu stupoare că lideri politici importanţi, inclusiv candidaţi la Preşedinţie, care invocă, frecvent, principiile democraţiei şi constituţionalităţii, în fapt le ignoră deliberat. Cu atât mai mult este necesar şi oportun demersul preşedintelui României de a consulta populaţia cu privire la reformarea sistemului parlamentar românesc, căruia i se opun, cu vehemenţă, semnatarii actualei moţiuni", se mai arată în comunicatul PDL.
Liberalii au depus marţi, la Parlament, moţiunea de cenzură intitulată "11 împotriva României". Moţiunea este semnată de parlamentarii PNL, UDMR şi de şapte reprezentanţi ai PSD.
PNL şi UDMR au iniţiat o moţiune de cenzură şi după angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului legii salarizării unitare a personalului bugetar. Moţiunea, dezbătută în 24 septembrie, a fost respinsă.
-
Campanie a Crucii Roşii pentru oamenii izolaţi de zăpadă. Unde pot fi făcute donaţii
Social astăzi, 14:03
Crucea Roşie Română lansează o campanie pentru ajutorarea persoanelor blocate de nămeţi, izolate şi fără posibilităţi de aprovizionare în judeţele Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Galaţi, Giurgiu, Dâmboviţa, Botoşani, Bacău, Iaşi, Arad, Brăila, Neamţ şi Ilfov pentru a duce apă, alimente de bază şi pături. citeşte tot
-
REPORTAJ: Zeci de mii de oameni din Vrancea, izolaţi şi fără alimente, aşteptând ajutorul autorităţilor - GALERIE FOTO
Social astăzi, 13:56
Zeci de mii de oameni din Vrancea sunt izolaţi din cauza nămeţilor. Zăpada ajunge până la streaşina caselor, iar pentru a putea ieşi din locuinţe oamenii au săpat tuneluri înguste. Rafturile magazinelor sunt goale, iar acolo unde pâinea a ajuns, după şase zile, s-a dat cu raţia. citeşte tot





fara prea multa vorba elevata, vad aici ca romanii isi arata natura (ca popor , desigur)
)
aia de la PDL au zis respectam constitutia, v-ati pierdut acest drept, nu v-a iesit cu prima motiune asta este, noi v-am respectat si v-am lasat sa o propuneti asa cum constitutia v-a prevazut dreptul
si restu zic ce constituie ma pai eu sunt cel mai smecher hai pac cu forta
si romanu aproba
multa vreme am crezut ca Ceausescu e de vina starea in care se afla tara, ca e pt ca nu am avut posibilitati sa vedem si noi una alta. Se pare ca a fost o perceptie cat se poate de gresita.
Vis a vis de "hoti".
- cei care fura cu sacul se spune ca fac afaceri, nu hoti, si nu sunt supusi legilor
- cei care fura un ou sau o gaina, indiferent de varsta, sunt hoti si trebuie sa faca puscarie.
Impotriva legii pensiilor, indiferent cine o va initia, atata timp cat lezeaza interesele parlamentarilor, va fi votata in unanimitate "impotriva".
Hoti nu sunt numai unii politicieni, sunt toti cei din politica, sunt cei care s-au ascuns sub * unui partid si au intrat in parlament pentru a-si legaliza afacerile secrete si oneroase. Si vai ce lacrimi de crocodili varsa in alegeri pentru soarta tarii.
Constitutia este pentru cei mici, nu pentru parlamentari, care reactioneaza violent ca TNT-ul atunci cand te atingi de drepturile pe care si le-au votat.
La fel si juristii; ei nu au facut greva, ei au imitat-o pentru a se vedea ce inseamna o societate umana fara ei .
Unde esti doamne coane Iancule sa-i vezi si sa nu crezi cum te copiaza.
PDL face caz de constitutie,iar Catalin comenteaza,ca opozitia ar bloca Legea Pensiilor,care vine in sprijinul majoritatii pensionarilor,daca era asa,de ce o propun acum cand sunt cu un picior in groapa?Ei fac promisiuni darnice,cum facea Ceausescu,la ultimul miting,cand mai dadea 100 de lei,dar a fost intrerupt de huiduieli.Acum e democratie,huiduielile binemeritate,de la mitingul din Piata Victoriei,vor fi urmate de motiunea de cenzura,care se discuta maine,si se voteaza peste o saptamana,orice ar face Basescu+Boc.