PDL îşi va avertiza preşedinţii de filiale: "Cine nu îşi face norma, pleacă după alegeri!" - surse

Democrat-liberalii se reunesc, luni, în şedinţa Colegiului Director, pentru stabilirea strategiei de final de campanie electorală pentru PE, liderilor judeţeni ai partidului urmând a li se transmite că un scor slab la acest scrutin va duce la schimbarea lor din funcţii.

PDL îşi va avertiza preşedinţii de filiale: "Cine nu îşi face norma, pleacă după alegeri!" - surse

Potrivit unor surse din partid, întâlnirea conducerii PDL cu liderii filialelor partidului din întreaga ţară are ca principal scop mobilizarea pentru un final de campanie electorală în forţă.

Democrat-liberalii vor prezenta, pe lângă concluziile acţiunilor de campanie din ultimele două săptămâni, şi strategia pentru finalul de campanie, respectiv programul acţiunilor electorale.

În plus, liderii PDL vor stabili programul din ziua de alegeri, pentru mobilizarea activului de partid la vot, într-un număr cât mai mare.

Potrivit surselor citate, conducerea PDL are pregătit şi un mesaj clar către preşedinţii de filiale: "Cine nu îşi face norma, pleacă după alegeri!".

Astfel, organizaţiile locale trebuie să obţină un scor electoral cel puţin la fel de bun ca cel de la alegerile parlamentare.

În plus, organizaţiilor care au un candidat eligibil pe lista PDL pentru europarlamentare li s-a stabilit un target mai ridicat decât celorlalte organizaţii, ai căror candidaţi se află pe un lor neeligibil.

O altă condiţie impusă de la centru este mobilizarea electoratului, filialele unde prezenţa la vot va fi scăzută având, de asemenea, probleme din punctul de vedere al performanţei la aceste alegeri.

Democrat-liberalii vor prezenta liderilor din teritoriu şi rezultatele mai multor studii sociologice interne ale partidului, realizate în prima parte a campaniei, potrivit cărora PDL se află pe primul loc în opţiunile electoratului, dar la o diferenţă foarte mică de PSD, astfel că se impune în plus un efort pe ultima parte a campaniei electorale.



comentează şi tu Momentan sunt 9 comentarii
Taguri:
PDL ,
COLEGIU DIRECTOR ,
alegeri pdl
COMENTARII
  • BLEAGA 22 mai 2009

    asa mi-am facut eu norma la furat in vama si uite unde am ajuns = dar am cotizat mai sus = dar mi-a ramas si mie destul$$$$

  • scip 22 mai 2009

    abureala specifica laturilor pedeliste! asa au zis si la locale! de exemplu, radu berceanu a pierdut alegerile pentru postul d epresedinte al consiliului judetean dolj. pentur asta trebuia demis din functiile de conducere. in schimb, cu alegerile pierdute, a fost pus ministur. pedelisti mincinosi!

  • hai dinamo 21 mai 2009

    hau, hau, hau!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa