Persoanele până în 26 de ani, care provin din sistemul de protecţie, vor avea ajutor social mai mare

Persoanele singure până în 26 de ani care provin din sistemul de protecţie socială vor avea ajutor social cu o majorare de 100%, iar dacă nu au locuinţă, majorarea va fi de 200%, potrivit unui proiect de lege care a fost adoptat luni de Senat.

1126 afișări
Imaginea articolului Persoanele până în 26 de ani, care provin din sistemul de protecţie, vor avea ajutor social mai mare

Persoanele până în 26 de ani, care provin din sistemul de protecţie, vor avea ajutor social mai mare (Imagine: Maran Croitoru/Mediafax Foto)

"În cazul în care persoanele singure provin din sistemul de protecţie specială reglementat de Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, acestea beneficiază, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, de o majorare de 100% a cuantumului ajutorului social. În cazul în care aceste persoane sunt fără domiciliu sau reşedinţă, majorarea cuantumului ajutorului social este de 200%", potrivit proiectului de lege.

Pentru beneficiarii acestei legi cuantumul prognozat al sumei lunare de bani pe care ar încasa-o ar fi circa de 280 sau 420 de lei faţă de 142 de lei în prezent, potrivit expunerii de motive.

Senatul a fost prima cameră sesizată în acest caz, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici