Petrescu: Priorităţile mele - locuri de muncă, locuri de muncă şi locuri de muncă
Ministrul desemnat al Dezvoltării şi Turismului, Cristian Petrescu, a declarat, miercuri, că priorităţile sale sunt "locuri de muncă, locuri de muncă şi locuri de muncă" şi că va continua în 2012 toate investiţiile, iar la turism cea mai importantă măsură este deja luată – brandul turistic.
"La o eventuală rectificare dacă vom obţine sume suplimentare vom face şi mai multe investiţii tocmai pentru a crea locuri de muncă pentru că, practic, acestea sunt priorităţile noastre: locuri de muncă, locuri de muncă şi locuri de muncă", a afirmat Petrescu, la audierile din comisiile parlamentare de specialitate.
El a spus că va exista o transparenţă în criteriile pentru alocarea fondurilor către primării, arătând că investiţiile se vor duce către toţi cei care au nevoie fără diferenţe politice.
Petrescu a arătat că pentru PNDI aşteaptă de la parlamentari să-i convingă pe cei care vor să vină cu fonduri pentru a reuşi să facă acest program, arătând că "nu i se pare normal ca în oraşele principale să nu existe asfalt".
"În privinţa PNDI, trebuie să vedem cum şi dacă reuşim să-l finanţăm în total", a mai spus Petrescu.
Petrescu a mai spus că un alt obiectiv este continuarea programului de reabilitare termică a blocurilor, fiind realocate fonduri europene în acest scop.
"Pe partea de turism vă garantez că aveţi în faţă un profesionist. Voi continua procesul de branding de ţară", a mai spus Petrescu, care a adăugat că, pe plan legislativ, speră să treacă legea turismului.
Întrebat, după audieri, de ziarişti care este cea mai importantă măsură pe care o va lua în turism, Petrescu a răspuns: "Cea mai importantă măsură pentru turism este deja luată, brandul turistic pentru România care este realizat, există banii necesari, trebuie doar promovat", a explicat Petrescu.
Ministrul desemnat al Dezvoltării Regionale şi Turismului Cristian Petrescu a primit, miercuri, recomandarea, comisiilor de specialitate pentru acest post, parlamentarii puterii votând în unanimitate, în absenţa reprezentanţilor opoziţiei.
-
TVR stopează remuneraţia pentru toţi colaboratorii care sunt angajaţi ai altor instituţii de presă. Mircea Marian, Ioana Lupea şi Andreea Pora, afectaţi de decizie
Cultură-Media astăzi, 13:40
Televiziunea Română a stopat remuneraţia pentru toţi colaboratorii TVR care sunt angajaţi ai altor instituţii de presă, printre aceştia numărându-se Ioana Lupea, Mircea Marian, Andreea Pora, Cristian Pătrăşconiu, Cristian Turturică şi Cătălin Prisăcariu. citeşte tot
-
Jocurile Olimpice de la Londra, ameninţate cu "un război de intensitate scăzută". Grupare anarhistă: Nu vrem turişti bogaţi, vrem război civil
Externe astăzi, 13:21
O grupare anarhistă italiană, Federaţia Anarhistă Italiană (FAI), care a revendicat anterior sabotarea unor cabluri de semnal feroviar din Marea Britanie, ameninţă cu "un război de intensitate scăzută" împotriva Jocurilor Olimpice (JO) de la Londra, relatează Daily Mail în ediţia electronică. citeşte tot





Nu exista comentarii