PNL: Banii pentru inundaţii au fost alocaţi în funcţie de culoarea politică a primarilor

Deputatul PNL Ionel Palăr a criticat Guvernul, susţinând că banii pentru inundaţii au fost alocaţi în funcţie de apartenenţa politică a primarilor şi că ”dacă primarul nu are carnet roşu, nevoile oamenilor nu există”.

480 afișări
Imaginea articolului PNL: Banii pentru inundaţii au fost alocaţi în funcţie de culoarea politică a primarilor

PNL: Banii pentru inundaţii au fost alocaţi în funcţie de culoarea politică a primarilor

”Modul în care Guvernul Dăncilă a alocat bani localităţilor afectate de fenomenele meteorologice extreme din lunile iunie şi iulie reprezintă o bătaie de joc, cât timp sumele au fost distribuite în funcţie de apartenenţa politică a primarilor, nu de nevoile reale ale comunităţilor. Ceea ce s-a întâmplat în judeţul Bacău reprezintă o sfidare la adresa oamenilor: banii s-au dus spre primăriile PSD, iar la primăriile liberale nu s-a ţinut cont de evaluările realizate de comisia numită de Prefectura Bacău. O demonstraţie că, dacă primarul nu are carnet roşu, nevoile oamenilor nu există! În mai multe localităţi din judeţul Bacău, unde apele au făcut ravagii, alocările bugetare sunt o ruşine”, a declarat deputatul PNL Ionel Palăr, potrivit unui comunicat de presă.

El susţine că, în judeţul Bacău, la Slănic Moldova, pentru daune de 2,4 milioane de lei, s-au alocat 300.000 de lei, iar în comuna Pârjol, pagubele de 3,4 milioane ar trebui rezolvate cu 460.000 de lei.

”Există comune unde nu s-a dat niciun leu. Din 11 primării liberale din judeţul Bacău, afectate de inundaţii, doar trei au primit cât au cerut. Este inuman să sfidezi suferinţa unor oameni, doar pentru că primarul nu este membru PSD! Situaţia cea mai revoltătoare se înregistrează în comuna Măgireşti, unde dezastrul constatat de comisie se ridică la peste la 2 milioane de lei, unde au fost afectaţi 13 kilometri de drum, 14 podeţe, 1 pod, peste 18 kilometri de construcţii hidrotehnice, zeci de gospodării. Comunei Măgireşti i-a fost alocată suma de 16.000 de lei, adică a 125-a parte din necesar. O bătaie de joc, în condiţiile în care, în momentele de criză, primarul liberal Ionică Câdă a apelat la firme care au intervenit şi care au lucrat «pe caiet», cum s-ar spune, iar acum nu sunt bani pentru decontarea lucrărilor. Consider că lucrurile nu pot rămâne aşa şi solicit Guvernului Dăncilă să explice care au fost criteriile în baza cărora primăriilor PSD din judeţul Bacău li s-au alocat milioane de lei, iar comunităţile conduse de primari liberali au fost ridiculizate, cum este posibil ca acest lucru să se mai întâmple încă, într-o ţară membră a Uniunii Europene, şi nu într-un stat dominat de baroni locali şi de reguli subiective? Când vom termina cu practicile abuzive, când va învăţa PSD să ia în seamă nevoile comunităţilor, iar interesul public şi necazul semenilor să cântărească mai mult decât culoarea carnetului de partid al primarului? Ceea ce se întâmplă în judeţul Bacău este o ruşine şi o sfidare la adresa oamenilor”, a mai spus Palăr.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici