PNL Bistriţa-Năsăud ar putea fi executat silit pentru găleţile împărţite în campania pentru locale
Filiala Bistriţa-Năsăud a PNL ar putea fi executată silit pentru găleţile galbene distribuite electoratului în campania pentru alegerile locale din 2008, realizate de o firmă din Năsăud şi neplătite după aproape doi ani, valoarea restanţelor fiind de peste 5.000 de lei.
Consilierul juridic al firmei SC Somplast SA Năsăud, Iuliu Mureşan, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că firma pe care o reprezintă a făcut peste 3.000 de găleţi galbene inscripţionate cu săgeată albastră, sigla liberalilor, a câte zece litri, pe care PNL Bistriţa-Năsăud le-a comandat în mai 2008 şi nu le-a mai plătit.
Potrivit sursei citate, liberalii au comandat, în 17 mai 2008, 617 găleţi galbene, iar firma a emis o factură. Apoi, în 24 mai 2008, PNL a mai comandat 1.220 de bucăţi, comandă pentru care s-a emis o nouă factură, iar în 26 mai 2008 s-a făcut o comandă de 1.270 de găleţi, fiind emisă o altă factură.
Valoarea întregii comenzi s-a ridicat la 7.543,03 de lei, din care unul din sponsorii PNL Bistriţa-Năsăud a plătit 2.000 de lei.
"Am făcut numeroase demersuri şi i-am rugat să ne achite factura restantă de 5.334 de lei. Am avut o discuţie amiabilă la sediul firmei. Ne-au asigurat că vor plăti, dar nu a fost aşa. Am dat foarte multe telefoane şi au început să ne spună că nu mai este fosta conducere. Ne-au tot trimis de la unii la alţii, aşa că i-am dat în judecată. La procesul de la Judecătoria Năsăud am câştigat. De altfel, nici nu s-au prezentat, iar acum suntem în faza încuviinţării executării silite. Am apelat la un executor judecătoresc fiindcă vrem să ne recuperăm banii", a declarat sursa citată.
Dosarul 1446/112/2010 având ca obiect încuviinţarea executării silite a fost înregistrat la Judecătoria Bistriţa şi are termen de soluţionare în 22 februarie. Imediat după aceea, instanţa va dispune, potrivit cutumei, blocarea conturilor PNL Bistriţa-Năsăud până când firma Somplast Năsăud îşi va recupera integral banii.
"În caz că nu au bani în cont, executorul judecătoresc le va lua altceva. Noi nu mai putem aştepta la nesfârşit. În campanii electorale toţi vin şi ne spun una-alta, iar apoi uită să plătească. Nu este normal", a spus Mureşan.
Consilierul juridic a menţionat că şi alte partide au comandat materiale promoţionale firmei sale, dar a cerut plata în avans.
Deputatul Ioan Ţintean a declarat, marţi, că filiala pe care o conduce nu are bani să achite restul datoriei, însă atunci când va avea sumele necesare va plăti.
"Am plătit o parte din datorie. Am vrea să o achităm pe toată, dar nu avem bani. E vechea poveste cu angajamente făcute de predecesorul meu, Ioan Turc. Sper să le dăm odată de capăt", a spus Ţintean.
Ioan Ţintean declara, recent, că fostul preşedinte al organizaţiei Ioan Turc a fost excus din partid după ce actuala conducere şi-a dat seama că acesta a lăsat filiala îngropată în datorii.
Cele mai mari sume, de ordinul zecilor de mii de lei, sunt restanţe la plată către diverse trusturi media care au alocat spaţiu de promovare PNL în timpul campaniilor pentru alegerile locale şi parlamentare.
-
PROGNOZA METEO: Ploi abundente în estul şi sud-estul ţării. Cum va fi vremea marţi şi miercuri
Social astăzi, 14:53
În cursul zilei de marţi, vremea va fi în general instabilă, cu înnorări în majoritatea zonelor. Ploile vor fi mai frecvente şi mai abundente în estul şi sud-estul, precum şi în zona de munte, unde cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi local 40...50 l/mp. În restul teritoriului ploile se vor semnala local. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul extrem şi în sud-est. citeşte tot
-
EXCLUSIV - Preţul la energia electrică creşte până la finele lunii iunie cu 5% pentru toţi consumatorii
Social astăzi, 14:42
Preţul reglementat al energiei electrice va fi majorat cu 5% până la sfârşitul lunii iunie atât pentru populaţie, cât şi pentru consumatorii industriali, iar Executivul menţine în memorandumul cu FMI calendarul de eliminare a tarifelor administrate la electricitate asumat de Guvernul Boc. citeşte tot





Deocamdata nu spun nimic de cat au de primit de la PD-L ?!
Peste 1-2 ani vor fi sigur in proces si cu ei....
surpriza mare era daca si le-ar fi onorat!
ca sa vezi: penalii nu-si onoreaza datoriile!!!!