PNL: Guvernul a scos de pe site Legea Educaţiei modificată, recunoaşte încălcarea Constituţiei

Liberalii susţin că Guvernul a scos de pe site forma Legii Educaţiei, "modificată ulterior asumării, apreciind că, astfel, Cabinetul recunoaşte încălcarea Constituţiei".

25 afișări
Imaginea articolului PNL: Guvernul a scos de pe site Legea Educaţiei modificată, recunoaşte încălcarea Constituţiei

Premierul Emil Boc (Imagine din arhivă; Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

"Guvernul a scos de pe site forma Legii Educaţiei, modificată ulterior asumării, recunoscând astfel încălcarea Constituției. (...) În urma comunicatului transmis, joi, prin care atrăgeam atenţia că Guvernul a modificat deja, ilegal, Legea Educaţiei pe care şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, demonstrând o sfidare fără precedent la adresa statului de drept, Guvernul a făcut inaccesibilă lecturarea Legii Educaţiei, modificate, de pe site-ul său", se arată într-un comunicat al PNL.

PNL atrăgea atenţia într-un alt comunicat de presă că, în timp ce pe site-ul Camerei Deputaţilor şi pe cd-urile înmânate tuturor parlamentarilor, Legea Educaţiei are 336 de articole, în varianta de pe site-ul Guvernului are doar 331 de articole.

"Documentele sunt datate identic, singura mare și flagrantă deosebire fiind, la prima lectură, numărul diferit de articole. După câte se poate observa, pe ambele documente apar următoarele date: prima pagină, data de 06 septembrie, iar în stânga jos data de 12.09. De la pagina 1, stânga jos, numerotare cu 15.09", se arăta în comunicatul menţionat.

CD-ul transmis parlamentarilor nu conţinea amendamentul care interzice rectorilor să ocupe funcţii de demnitar

Surse guvernamentale susţin că legea educaţiei transmisă Parlamentului de Ministerul Educaţiei, în vederea angajării răspunderii, nu includea amendamentul care interzicea rectorilor să ocupe funcţii de demnitar, ministerul revenind ulterior, după asumarea răspunderii, cu un nou text la Guvern care includea şi această prevedere.

Potrivit acestora, CD-ul conţinând proiectul legii educaţiei naţionale a fost transmis Parlamentului de către ministerul de resort fără să includă şi amendamentul care interzice rectorilor să ocupe funcţii de demnitar, acceptat însă anterior în şedinţa Guvernului.

Ulterior, după ce premierul Emil Boc şi-a asumat răspunderea, ministerul a transmis la Secretariatul General al Guvernului varianta de lege convenită în şedinţa Guvernului şi care includea de această dată şi amendamentul privind incompatibilitatea rectorilor cu funcţia de demnitar, afirmă sursele citate.

Noua formă a proiectului a fost înregistrată la SGG de către ministerul de resort în noaptea de miercuri spre joi.

Boc: Răspunderea a fost asumată pe forma aprobată de executiv şi trimisă la Parlament

Guvernul şi-a angajat răspunderea pentru legea educaţiei în forma aprobată de Executiv şi trimisă la Parlament, iar problemele tehnice privind necorelări de articole sunt rezolvate de către personalul administrativ, a afirmat premierul Emil Boc, adăugând că nu există forme diferite ale legii.

"Guvernul şi-a angajat răspunderea pe legea educaţiei în forma în care a fost adoptată în şedinţa cabinetului şi trimisă la Parlament. Dacă există anumite probleme tehnice privind necorelări de articole, acestea se fac de către personalul administrativ, dar nu există forme diferite. Pe această lege şi-a asumat Guvernul răspunderea, aşa cum este la Parlament", a spus Boc într-o conferinţă de presă susţinută la Roma, unde se află în vizită oficială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici