PNL contestă la CCR rolul pe care Comisia de anchetă a activităţii şefului SPP ar urma să-l aibă în premieră în istoria Parlamentului

PNL a atacat, joi, la CCR Hotărârea Parlamentului privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea activităţii directorului SPP, Lucian Pahonţu, afirmând că obiectivele anchetei intră în competenţa CSAT şi a preşedintelui României.

302 afișări
Imaginea articolului PNL contestă la CCR rolul pe care Comisia de anchetă a activităţii şefului SPP ar urma să-l aibă în premieră în istoria Parlamentului

Liberalii atacă la CCR înfiinţarea Comisiei de anchetă privind activitatea şefului SPP, Lucian Pahonţu. PNL contestă rolul pe care o astfel de comisie ar urma să-l aibă în premieră istoria Parlamentului

În sesizarea depusă la CCR, PNL a susţinut că "(...) pentru a respecta rolul constituţional al comisiilor de anchetă, aşa cum a fost decelat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, hotărârea de constituire a comisiei de anchetă ar trebui să aibă ca obiectiv verificarea unor situaţii de fapt, aspecte sau fenomene sociale relevante generate de activitatea unei instituţii sau a unor instituţii, în niciun caz să vizeze o persoană", potrivit unui comunicat de presă transmis Partidul Naţional Liberal către MEDIAFAX.

PNL afirmă că din 1990 şi până în prezent, au fost constituite 14 de comisii parlamentare de anchetă, dintre care niciuna nu a avut ca scop verificarea unei anumite persoane, ci au vizat activităţi ale unor autorităţi sau instituţii publice, clarificarea unor fapte/împrejurări.

"Ambiguitatea sintagmei <<implicarea în influenţarea unor decizii politice>> sau <<implicarea în plan politic>> sunt extrem de vagi, de natură să afecteze activitatea comisiei de anchetă şi a membrilor acestora, care nu vor putea să îşi ordoneze acţiunile de control pe baza unor obiective clare şi precise", afirmă PNL, potrivit sursei citate.

Liberalii spun că obiectivele depăşesc atribuţiile de control parlamentar şi intră în competenţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a preşedintelui României.

"Obiectivele comisiei parlamentare de anchetă înfiinţate prin Hotărârea nr. 11/2018 sunt specifice, mai degrabă, exercitării unei acţiuni disciplinare decât exercitării unui control parlamentar. Astfel, potrivit art. 1 din această hotărâre, ancheta parlamentară vizează activitatea directorului SPP în calitatea sa de manager, or aceasta poate fi verificată numai de autorităţile care i-au încredinţat mandatul", susţin liberalii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici