PNL decide luni dacă va depune o moţiune de cenzură

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă, la Vaslui, că ideea depunerii unei moţiuni de cenzură împotriva actualului Guvern se va lua în cadrul Biorului Politic Central, care va avea loc luni la Bucureşti, liderul liberal apreciind că nu prea mai vede rostul unei asemenea moţiuni.

14 afișări
Imaginea articolului PNL decide luni dacă va depune o moţiune de cenzură

PNL decide luni dacă va depune o moţiune de cenzură (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Liderul liberal susţine că nu prea vede rostul acesteia, în condiţiile în care Victor Ponta nu vrea să vină la guvernare până la noile alegeri.

"Personal, nu cred că este cazul să depunem o nouă moţiune de cenzură. Am susţinut-o pe cea de acum câteva zile pentru că era vorba de soarta a câteva milioane de români. Dacă măsurile de austeritate impuse de Guvernul Boc au intrat în vigoare şi domnul Ponta nu vrea să guverneze până la alegeri, atunci ce rost mai au asemenea moţiuni? Totuşi, o decizie în acest sens se va lua luni, în cadrul Biroului Politic Central al partidului", a declarat Crin Antonescu, preşedintele PNL.

Preşedintele PNL Crin Antonescu a fost prezent, sâmbătă, la Vaslui, la Conferinţa Regională din zona Moldovei a filialelor judeţene PNL.

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, după ce moţiunea de cenzură a PSD "Opriţi genocidul social!" a fost respinsă în Parlament, întrunind doar 228 de voturi "pentru" faţă de 236 necesare pentru adoptare, că Opoziţia mai are dreptul la o moţiune de cenzură în această sesiune şi că va face tot posibilul pentru a lupta să-i ajute pe oameni, în condiţiile în care Guvernul este "ilegitim", nefiind susţinut de o majoritate parlamentară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici