PNL exclude intrarea într-un guvern-marionetă a lui Băsescu
Liberalii au adoptat, miercuri, o declaraţie politică potrivit căreia PNL nu este dispus la niciun compromis cu forţele politice care încearcă instituirea unui regim autoritar, excluzând posibilitatea de a fi într-un "guvern marionetă a lui Băsescu" şi îl mandatează pe Antonescu să poarte discuţii.
"Partidul Naţional Liberal nu este dispus să facă niciun compromis cu liderii şi cu forţele politice care încearcă să instituie în România un regim autoritar, care tratează instituţiile statului ca pe propria lor moşie şi care încearcă să îngenuncheze iniţiativa şi acţiunile cetăţenilor liberi ai acestei ţări. PNL exclude posibilitatea de a face parte dintr-un guvern marionetă a lui Traian Băsescu", se arată în declaraţia politică, prezentată, la finalul reuniunii Consiliului Naţional Executiv (CNEx), de prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban.
În plus, liberalii au menţionat în declaraţia politică adoptată că PNL îl "mandatează pe preşedintele PNL să conducă discuţiile cu toate forţele politice şi cu toate structurile reprezentative ale societăţii civile pentru a contura cele mai bune soluţii pentru o bună guvernare a României".
Orban a mai spus, citind declaraţia politică, că PNL "mulţumeşte românilor care au votat pentru Revoluţia Bunului Simţ şi pentru scoaterea României din criza politică, economică, morală şi instituţională "în care a fost aruncată de dictatura bunului plac instaurată de Traian Băsescu".
"PNL aşteaptă cu încredere decizia Curţii Constituţionale care este chemată pentru prima oară să se pronunţe asupra gravelor fraude comise în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale de către organizatorii scrutinului. PNL rămâne consecvent în acţiunea sa politică de consolidare a democraţiei, de respectare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, de susţinere a unor programe de dezvoltare economică care să ducă la întărirea clasei de mijloc şi aducerea nivelului de viaţă al românilor la cel mediu european", se arată în finalul declaraţiei adoptate de către membrii CNEx al PNL.
Declaraţia, adoptată cu votul majorităţii membrilor CNEx, fiind înregistrate şase abţineri, este semnată de preşedintele PNL, Crin Antonescu.
-
PROGNOZA METEO: Ploi abundente în estul şi sud-estul ţării. Cum va fi vremea marţi şi miercuri
Social astăzi, 14:53
În cursul zilei de marţi, vremea va fi în general instabilă, cu înnorări în majoritatea zonelor. Ploile vor fi mai frecvente şi mai abundente în estul şi sud-estul, precum şi în zona de munte, unde cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi local 40...50 l/mp. În restul teritoriului ploile se vor semnala local. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul extrem şi în sud-est. citeşte tot
-
EXCLUSIV - Preţul la energia electrică creşte până la finele lunii iunie cu 5% pentru toţi consumatorii
Social astăzi, 14:42
Preţul reglementat al energiei electrice va fi majorat cu 5% până la sfârşitul lunii iunie atât pentru populaţie, cât şi pentru consumatorii industriali, iar Executivul menţine în memorandumul cu FMI calendarul de eliminare a tarifelor administrate la electricitate asumat de Guvernul Boc. citeşte tot





In acest moment singurul care dicteaza este basescu,si tarii pe care a nenorocit-o si psd indivizi fara nici un rost,deci abjecti ca pdl, decat pentru ei ,iar Geoana nu are capacitatea de a promova o idee ,pai cu cine ,asa ca poate face oricat de multe aliante ,,pdl numai vorbim ,si penl este concecvent dar mic,si are doar interesele lui ,mai mult decat mici,deci este clar o adunatura sau mai multede indivizi fara personalitate,se vor ridica doar tevaturile care l-au votat
Basescu vrea sa obtina majoritate parlamentara nu facand un acord cinstit si transparent cu PNL, ci lucrand partidul "la bucata" cum a mai facut... Adica profitand ca unii lideri de filiala liberali sunt dispusi sa paraseasca partidul, profitand de slabiciune PNL, ca nu e la guvernare... Vrea sa profite de astea ca sa isi face un guvern marioneta... Dar oare e legitim sa faci asa ceva? Eu unul ca liberal nu apreciez, e josnic si tine mai curand de tiranie...
ce poza frumoasa a siamezilor de la PNL...unul care ne face sa intelegem de ce se spune despre politica ... ca ar fi ... mie mi-e jena sa spun lui nu-i este sa fie ... iar celalt maica orban omida, cu acea privire agatata in neantul oratoriei sterile ... cu care ne fascineaza pâna la greata ! Domnilor din PNL ... chiar nu mai aveti pe nimeni de calitate pentru a-l pune-n fruntea partidului? ... Se pare ca ...niet!