PNL Iaşi îşi păstrează încrederea în Relu Fenechiu

Liderul filialei judeţene Iaşi a PNL, deputatul Relu Fenechiu, a primit, sâmbătă, în Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Iaşi, un vot de încredere pentru continuarea mandatului în funcţia de preşedinte al organizaţiei, pe care o deţine din 2004.

361 afișări
Imaginea articolului PNL Iaşi îşi păstrează încrederea în Relu Fenechiu

Deputatul PNL Relu Fenechiu (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al PNL Iaşi, cu 97 de voturi "pentru" şi trei "împotrivă", membrii Delegaţiei Permanente Teritoriale a PNL Iaşi i-au acordat lui Relu Fenechiu încrederea pentru continuarea mandatului acestuia în funcţia de preşedinte al filialei, votul fiind secret.

Participanţi la această şedinţă au declarat că votul de încredere a fost cerut de Relu Fenechiu pentru a vedea sprijinul de care se bucură în cadrul organizaţiei.

"Acest vot de susţinere mă bucură şi, totodată, mă responsabilizează pentru a-mi continua eforturile de a promova proiectele şi interesele Iaşiului la nivel naţional. Vreau să le mulţumesc colegilor mei pentru sprijin şi să îi asigur că, atât timp cât voi fi preşedintele acestei filiale, priorităţilor lor vor fi şi priorităţile mele", afirmă Relu Fenechiu, citat în comunicatul PNL Iaşi.

În cadrul Delegaţiei Permanente Teritoriale a PNL Iaşi a mai fot stabilit obiectivul de 40% din voturi pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.

În 12 iulie, Relu Fenechiu a fost condamnat de instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, decizia nefiind definitivă. Ulterior, el a fost revocat din funcţia de ministru al Transporturilor, pe care o deţinea de la sfârşitul anului 2012.

Relu Fenechiu spunea la acea dată că nu va renunţa la şefia filialei judeţene a liberalilor, după condamnarea sa la prima instanţă la cinci ani de închisoare, explicând că norocul său este că are colegi, şi nu reprezentanţi ai unor instituţii. El mai afirma că "ar trebui să nu spere duşmanii" că va renunţa la conducerea filialei judeţene a liberalilor.

Relu Fenechiu este membru al PNL Iaşi din 1996, iar în perioada 2001-2004 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene. El este preşedinte al PNL Iaşi din anul 2004. Totodată, Fenechiu este şi vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici