Ponta: A fost o zi specială în Camera Deputaţilor, s-au votat trei proiecte de lege foarte importante

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că a fost o zi "specială" în Camera Deputaţilor, pentru că legea privind dublarea alocaţiei pentru copii, legea insolvenţei persoanei fizice şi Codul Silvic au fost adoptate cu o largă majoritate de către reprezentanţii puterii şi ai opoziţiei.

569 afișări
Imaginea articolului Ponta: A fost o zi specială în Camera Deputaţilor, s-au votat trei proiecte de lege foarte importante

Victor Ponta (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"A fost o zi specială în Camera Deputaţilor, pentru că s-au votat trei proiecte de lege foarte importante", a spus premierul după ce plenul Camerei Deputaţilor a dat votul final asupra acestor texte legislative.

Referitor la Codul Silvic, şeful Executivului a precizat că a fost votat "din nou" cu o majoritate "destul de consistentă".

"Am spus şi cred în continuare că este un Cod Silvic mult mai bun decât ce aveam în acest moment, nu perfect, ci perfectibil, iar proiectul de lege pe care l-am adoptat deja în Guvern şi vine mâine la Parlament, privind interzicerea temporară a exportului de lemn neprelucat şi acordarea unui sistem de licenţe special care să facă această opreaţiune mult mai controlată şi mai transparentă, adaugă la ceea ce prevede deja Codul Silvic actual", a spus Ponta.

Premierul a precizat că după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării vor urma şi alte măsuri administrative în acest domeniu care, alături de Codul Silvic, trebuie să creeze o strategie cu rezultate concrete.

În ceea ce priveşte Legea insolvenţei persoanei fizice, şeful Executivului a spus că aceasta protejează persoanele fizice în situaţii speciale şi a dat ca exemplu situaţia apărută la începutul acestui an cu persoanele care aveau credite în franci elveţieni.

"Este o măsură de protecţie socială şi cred că e un lucru foarte bun", a opinat Ponta.

Referitor la adoptarea legii care prevede dublarea alocaţiei pentru copii, premierul a spus că se bucură atât ca social-democrat, cât şi ca părinte. El a menţionat că Parlamentul nu a cerut un punct de vedere pentru dublarea alocaţiei, iar, dacă ar fi făcut-o fără să indice sursa de finanţare, avizul ar fi fost negativ. Cu toate acestea, având în vedere votul care a fost "practic unanim", Guvernul va găsi resursele financiare pentru aplicarea măsurii în anul în curs.

Ponta a arătat că impactul bugetar anual este de 1,8 miliarde de lei şi a cerut sprijin Parlamentului ca, în noiembrie, când va prezenta Legea bugetului de stat pentru 2016, majorarea să rămână sustenabilă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici