Ponta a preluat mandatul de premier, după o discuţie de 50 minute cu Ungureanu

Premierul Victor Ponta a avut, luni seara, la Palatul Victoria, o discuţie de aproximativ 50 minute cu premierul demis Mihai Răzvan Ungureanu, la finalul căreia a semnat procesul verbal de predare-primire a mandatului de prim-ministru.

3076 afișări
Imaginea articolului Ponta a preluat mandatul de premier, după o discuţie de 50 minute cu Ungureanu

Victor Ponta (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Ponta a venit la sediul Guvernului direct de la Palatul Cotroceni, unde a depus jurământul de învestitură în faţa şefului statului.

El a sosit în coloana oficială asigurată de Serviciul de Protecţie şi Pază, în urma maşinilor oficiale fiind însă condusă şi maşina hibrid a acestuia.

Săptămâna trecută, Ponta a declarat că a solicitat SPP o maşină hibrid, care să polueze cât mai puţin, pentru a se deplasa după ce va fi votat premier de către Parlament.

"Am solicitat celor de la SPP, că nu vreau să merg - pentru că e vorba aici de un mesaj, nu e o chestie de ipocrizie, e un mesaj pe care vreau să-l dau pentru toată lumea - nu aş vrea să merg cu una din maşinile consacrate, cunoscute, altfel foarte frumoase şi că îmi doresc să existe o maşină de acelaşi tip funcţional, hibrid, care să polueze cât mai puţin", a spus Ponta.

Premierul desemnat şi-a manifestat speranţa ca solicitarea sa să se rezolve, el arătând că va renunţa la maşina sa hibrid, o Toyota Prius.

Maşina hibrid a fost achiziţionată anul trecut de PSD, prin contract de leasing.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici